sâmbătă, 22 octombrie 2011

14. Scrisoarea 4 din strainatate

                                         

                                                                        Motto:
                                                                “Cum sa-mi impiedic sufletul
                                                                 Sa nu-l ajunga cutremurat pe-al tau?”
                                                                                Rainer Maria Rilke

   Nu-mi scriu aceste note de calatorie gindindu-ma la ce i-ar placea sau nu cititorului meu, la ce i-ar placea sa asculte ori la ce i-ar conveni sau nu din tot ce scriu eu aici. Scriu din placerea de a-mi arata in primul rind mie insumi, ca acele ginduri purtate in subconstientul meu, prin aceste drumetii, pot si cumva sa ma reprezinte si sa-l faca pe cititor, atent la anotimpurile sufletului meu ratacit intr-o lume ce incearca a-mi rasfata privirea. Si, poate din acelasi motiv, pe care il incerca si poetul austriac: „Sunt singur: ce sa-ncep cu graiul oare?” Cu acest gind, parasesc impreuna cu sotia si fiul meu, Budapesta, pe 21.10.2011 si, la fix ora 11,15 intram pe autostrada Wien/Austria. Primul amanunt care ne atrage atentia in afara autostrazii impecabile, sunt aripile cocorilor rotindu-se pe cimpul impinzit de eoliene. Asa imi place sa le zic eu, elicelor de la eoliene. La 30 km. distanta de orasul Gyor, numar cu sutele. E o zi de toamna frumoasa. Temperatura afisata la bord: 110C. La ora 12,57, intram in Austria. Din nou, cimpurile eolienelor isi agita cocorii in aer. E ora 13,45 cind intram in Viena. Ne cazam la hotelul Ibis, pe Mariahilfer gürtel, conditii bune, dar sub cele gasite la Budapesta, ce ne costa si mai scump: 160 euro, fara a fi inclusa aici, parcarea. Facem o mica recunoastere a zonei. O luam la pas, pe Mariahilfer straße in jos. E o strada cu mare agitatie de trecatori si multe, multe magazine si restaurante. La biserica Maria Hule (cu statuia lui Joseph Haydn in fata), linga hotelul Haydn, facem primele fotografii. Dupa cca. 2 km, ajungem in centrul Vienei, in dreptul palatului Muzeului de istorie si Muzeul stiintelor naturii. Intre ele, parcul unde se afla situata impunatoarea statuie a imparatesei Maria Tereza, infatisata stind pe tron si inconjurata de statuile marete ale sfetnicilor si ministrilor de la curte, dar si de compozitori precum Mozart. Vizitam, mergind pe jos, toate impunatoarele si importantele cladiri de pe strada muzeelor, pina in dreptul statuilor lui Goethe si Schiller, stind fata in fata precum Eminescu si Veronica la Copou. Cred ca, Viena la ora aceasta, e plina de turistii veniti ca si noi din toate colturile lumii. Ii recunosti dupa pliantele cu hartile ghid tinute in mina, dar mai ales dupa expresivitatea fetelor. Cum sa nu recunosti un indian, un coreean, sau pe balcanicii nostri cintind din armonica, la colt de strada? Aflat in inima orasului, dar si-n drumul nostru, Stephansdomul este obiectivul emblematic al Vienei si cel mai frumos edificiu gotic al Austriei. Fundatia bisericii in stil roman, dateaza din 1147 si virful cel mai inalt al clopotnitei de cca 137 m inaltime s-a terminat prin 1469 impreuna cu alte corpuri ale catedralei. Este a doua catedrala ca marime si importanta din lume. Citim toate astea pe o placa anexata pe copia miniatura a catedralei aflata in piata. Stephansdomul are citeva obiective ce meritau a fi vizitate: orga gigant, altarul inalt, bolta sustinuta de coloane inalte, turnul de nord cu clopotul de 20 tone, turnat din 100 ghiulele capturate de la turci in timpul asediului esuat asupra Vienei, si catacombele, unde alaturi de 11000 de suflete ale oamenilor cetatii se afla aici si ramasitile pamintesti ale familiei habsburgice. Nu ratam sa vizitam palatul Hofburg, constructie inceputa de Friederich III si Ferdinand I si definitivat pe vremea lui Franz Iosif. Aici, se afla si muzeul reginei Elizabeta (Sisi), sotia lui Franz Iosif. In ochii nostri se cuibareste de-acum inainte salasul zinelor si inima ne bate ca un cadril. Suntem doar in  patria celor mai de seama muzicieni ai lumii: Haydn, Schubert, Mozart, Straus, Gluck, Stolz, Macarti etc. E toamna si privighetoarea bucuriei de a imbratisa totul cinta… O bagheta magica pare a ne insoti peste tot. Si transforma orasul intr-un vis. Ceva de neinchipuit. Mina lui Merlin in fluturare, a ramas mult in urma noastra. Auzim istoria, fosnind prin padurea vrajita vieneza, incit turistul se simte aici doar muritorul de rind, noi, suflete ratacite in orasul muzicii si al monumentelor de arta. Eu, doar un lup dacic cu chip de barbat, daca nu cumva, singurul dac cu mustata de pe aici. Vienezii, cu siguranta sunt straini de suferintele poporului meu dacic. Oamenii, aici, au alte priviri, alte preocupari, alte suferinte. Doar sunt un popor facut din dragoste si iubire, pentru dragoste si iubire, cum sunau versurile lui Friedrich Schiller din „Oda Bucuriei” a lui Bethoven: „Cine n-a simtit iubirea/ Plece dintre noi plingind”. Si, e doar prima zi a noastra in acest oras cu adevarat european.

2 comentarii:

  1. Super.. El e bunicul meu sunt nepoata, lui iar eu mai compun poezii pentru acest bunic care imi da toata puterea de a compune. din cauza lui am luat chiar si o diploma si mi-a cumparat o rama ca sa pun frumos aici diploma de debut ... Cu drag nepoata lui Sara!

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc. Il citisem pe Reiner Maria Rielke cam la varsta de 12 - 14 ani. Ma bucur ca existi, si e bine ca ai un blog si nu esti singura.

    RăspundețiȘtergere