tag:blogger.com,1999:blog-8639368253667799070.post4992818876696844600..comments2024-01-21T06:07:47.905-08:00Comments on Tudor Cicu: 360. Din caierul vremii... (Poveştile de acasă - 4 -)Tudor Cicuhttp://www.blogger.com/profile/07790200814528230281noreply@blogger.comBlogger2125tag:blogger.com,1999:blog-8639368253667799070.post-47445754025750555842013-05-14T10:42:42.432-07:002013-05-14T10:42:42.432-07:00După cele scrise de dumneata, bădie Culai, se va a...După cele scrise de dumneata, bădie Culai, se va aşterne o linişte grea, chinuitoare. Cine n-a trăit aşa ceva, n-are a pricepe. Multă vreme voi mai rătăci eu, pesemne, pe acele drumuri de ţară, cu ulcica în mână şi cu poveştile acestea, în gând. Tudor Cicuhttps://www.blogger.com/profile/07790200814528230281noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-8639368253667799070.post-39119241768858465332013-05-14T10:18:49.321-07:002013-05-14T10:18:49.321-07:00Off şi-Aman, Efendi!
Eu, dinspre partea mamei, am...Off şi-Aman, Efendi!<br /><br />Eu, dinspre partea mamei, am avut unul dintre unchi acar la cefere. Era fratele cel mai mare, din nu mai ştiu cîte zeci de fraţi (că aşa-i la ceangăi: eşti bogat, de ai copii, nu la ce ai şi ai să le dai...) Era aşa de vînăt la trup şi de scofîlcit de la natură (cam aşa am fost şi eu, dar nu vînăt, cam vreo 40 de ani, din cîţi acu'am), că-i ieşise vorba că - avea şi el o casă plină de copii, verii mei neştiuţi aproape - puneau capcane ciorilor şi pretindeau că mănîncă porumbei... Aveau şi hulubar, ce-i drept! <br />Dar, nu de ciori vreau să-ţi spun. Ci, de că am asistat cum sfrijitul acela de unchi-acar (pe cînd eram secebist şi oftam după Mara, o tătăroaică şi prima fată iubită de mine..., dar de departe) a mîncat o pîine neagră de 2 kile (nu ştiu de se făcea-n toată ţara la fel, pe la moartea lui Dej), cu-un chiştoc de slănină afumată, de nici două degete de om deplin... Doar cu ceapă, sare şi o găleată de apă!... Şi nu mi-a dat, măcar - "ia, nepoate, pote ţ-o hi poftă, să nu lepezi!..." <br />De atunci (pesemne că eram flămînd, pesemne că doar mi-a făcut poftă, după cum drămuia: peste-o hălcuţă de pîine, o unghie de slană şi-o felie ca de lămîia-n ceai, de ceapă sărată din drob de sare zdroghit la chiuă, apoi mesteca fiece dumicat preţioase minute, înainte de a cogîlţi, a mai trage o sta-cană cu apă înainte de a-şi relua ritualul...), m-am jurat să nu mai stau în preajma oamenilor care mănîncă, în timp ce eu nu am ce... Iară, pe unchi, l-am şters definitiv de pe lista rudelor. <br />Umbla vorba că n-avea carte, că şi-a cumpărat certificatul de 4 clase c-un porc, c-un viţel... poate cu amîndouă. Aşa a intrat şi la şcoala de acari şi tot aşa a şi terminat... Şi, la fel se menţinea-n slujbă... Ca 90% din "muncitorii" acelor vremi, ţărani în restul timpului lor. Aşa a fost şi-n Ţara Bîrsei, între 1960-63, că Braşovul era încă mic, dar avea multe industrii în care munceau ţărani-muncitori ce acopereau o imensă arie, cam cît ai trage un semicerc cu centru-n Tîmpa şi marginea la Întorsura Buzăului, prin tot Ardealul. Dar, măcar mulţi dintre ăia i-am cunoscut oameni dintr-o bucată, buni meseriaşi, dar şi miloşi cu un ucenic famelic, indiferent de nat... Nu ca lichelele de orăşeni, buni numai de batjocuri şi de insulte... <br />Viaţă?... Da, Viaţă pe care-am îndurat-o şi n-am a o uitare!Anonymousnoreply@blogger.com