Eu cînd aud iarna cum bate aerul
cu aripi de vultur,
tu-mi spui că-n munţi cîntă o
privighetoare
cu nume de zăpadă.
Numai pendula din perete
între noi , doamnă Iluzie ,
bate tăcerea ca pe o monedă
pe faţa căreia cîndva amăgirea a
înnodat
frîiele viselor tale de fecioară
În timp ce - simt asta - voi fericiţii
mei
prieteni
undeva într-o gară înzăpezită
beţi ceai şi fumul ţigărilor sfîşiie aerul :
“du-te şi spînzură-ţi cuvintele
dacă nu vezi decît peşti zburători
pe trupurile fetelor ce le-ai iubit.”
Da , bunii mei prieteni
nu locuim sub acelaşi acoperiş al
Făgăduinţei
Departe de voi şi cea care trebuia să
vină
să-mi spună , că-n munţi
cîntă o privighetoare cu nume de
zăpadă .
Departe de voi , acum închid în colivie
poemul
şi-l pun să cînte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu