îți citesc scrisorile

îți citesc scrisorile

așa pe negândite poemul venise să-mi arate

cum tremur noaptea asta în hainele mele

când atâtea spaime care nu-s ale mele mă înconjoară

și afară urlă vântul prin toate trecătorile vremii

prin sârmele de telegraf sub care aleargă ciulinii pe câmp.

e de ajuns să pui un chibrit dedesubt

și atunci totul e altceva

nu doar suferința unei frunze tremurând pe o creangă

nu doar niște umbre chicotind de ambele părți ale drumului

de nici unde m-am oprit nu-mi amintesc.

îți citesc scrisorile de anul trecut

merg după semne

spuneai: și scânteia aruncată până în tavan

e un semn care a pornit, se înțelege

cuvintele noastre, dacă nu-și mai găsesc drumul

vor muri.

ape tulburi îmi spălau ochii

și lacrimile erau ca pietrele

aveau ceva de pe lumea cealaltă unele semne

tu știai, ți-am văzut privirea

ai ridicat mâna la ochi, spunând:

o să fie furtună!

sunt atâtea taine în noaptea asta

și ce viscol cumplit, nu-i așa?

pentru a înțelege caut să zăresc un capăt al drumului

trebuie să-mi amintesc că stăm amândoi în lutul ăsta

numărăm stelele și deodată privirea nu mai era a mea

unul dintre noi văzuse și una și alta

și se gândea pesemne, la o ieșire.