glonțul final

 

glonțul final

 

era un han, mai știi?

pe undeva-n Lactee

și chiar un țărm de mare

unde-am sperat să vii...

„am auzit că scrii!”

 ai spus doar ca idee

dar ai uitat bag seama,

că toate-s fantezii.

 

dar poate știi un iaz

ceva mult mai aproape

și-o lebădă ce-ntreabă

de ce nu am noroc.

în gândurile cui,

pe lună plină-n noapte

așa să-mi fi scris soarta,

cu litere de foc?

 

eu nu găsesc răspuns

și-i pusă întrebarea

când nu mai sunt speranțe,

sau poate doar mă mint?

pe scurt, i-aș cere morții

ce-a câștigat prinsoarea,

ca glonțul tras pe lună

să fie de argint.