caut să aflu

 

caut să aflu

 

tu zici:

nici unul nu și-a aflat drumul către celălalt

deși uneori pare că sună cineva la ușă...

de unde să mă iau Doamne, pentru a mă întoarce

când păsări fără cuib au rămas,

când pe hornul casei doar o bufniță mai avea somn

de credeam că sună printre copacii desfrunziți nimicul.

caut să aflu unde s-a risipit cenușa atâtor visuri

și strig la tine

să aprinzi un chibrit ca îngerașul lui Andersen

că tu eși ficțiunea mea

am să-ți spun așa

până voi scrie și acest poem

ca pentru orbii lui Bruegel din fața zidului;

și te aud,

te aud întrebându-mă cum ajungem la taină

cu același zâmbet pe buze ca Duniașa lui Cehov

furată de visuri prin livada cu vișini.

„mi-am păcălit moartea!” strigă și eroina lui Tolstoi;

până și în mintea mea

viscolul dinaintea acelui tren îmi spune că totul e pierdut

și lumea se mai întreabă pe aici, agită brațele

aprinde făclii și caută

în acele cuiburi părăsite în livezile de odinioară.

Iar tu îmi ceri să mai scriu în acest poem

ca și cum doar un cântec îmi va aminti

unde s-au risipit

ca cenușa atâtor visuri

mai toate.