Dinu
Săraru – ultimul țăran sau ultimul boier/de Stan Brebenel – ed.Hoffman, 2025
Cartea memorialistică a lui Stan Brebenel despre viața și opera lui Dinu
Săraru poate fi citită și ca un roman biografic fiindcă este povestea devenirii
unui scriitor/om într-o lume plină de convulsii, cu întâmplări și răsturnări de
destin care depășesc cadrul unei simple viețuiri. Autorul ei a lecturat atâtea
documente strânse într-o viață de om și a scris cartea cu gândul că orice popor
care își onorează trecutul are un prezent și un viitor cu care să iasă demn din
istorie. Acest roman biografic, scris într-un cadru de scenariu cât se poate de
realist, parcurgând viața, opera portretistica lăsată atât de autor, cât și de
cei care l-au cunoscut, corespondența deosebită a lui Dinu Săraru (păstrând o
amprentă analitică a trăirilor, de multe ori duse până la granița unor
imaginații suprarelist-magice), vine să ne arate că literatura există doar
atunci când cititorul crede în adevărul ei. Când faci o reconstituire de genul
acesta, ești pus într-o poziție dificilă, pentru că trebuie să pui dinintea
cititorului lucruri din trecutul omului biografic care să-l convingă și pe
cititor de adevărul tău. Construcția romanului ne amintește de acea contopire a
planurilor pe linia sondării intime de tip proustian cu o mare capacitate de sincronizare
între romanul modern psihologic şi romanul epic de acțiune, vădind o grijă
aproape pedantă pentru o competiție browniană a lumii întrebărilor hamletiene
despre oferta destinului. „Romanul (ne sugerează autorul) este o meditație
asupra condiției artistului, dar și o cutremurătoare poveste despre dragoste,
pritenie și trădare”. Supranumit „cel mai mare romancier politic din România”,
Dinu Săraru, în opera sa, fără îndoială, este un povestitor cu har, un fin
observator al naturii umane „și ne îngăduie să fim părtașii unor întâmplări
tulburătoare”. „Martor mi-e Dumnezeu (scria D.S.), mi-am făcut datoria față de
omenire, cu pana și cu cuvântul”. Stan Brebenel îi prezintă mai întîi viața: o
viață de om așa cum a fost. După terminarea liceului, la 18 ani tânărul Săraru
ajunge reporter la Radio și apoi mutat la secția „Teatrul radiofonic” unde
întâlnește mari dramaturgi, renumiți scriitori ai vremii, apoi lucrează în
redacția revistei de literatură universală „Secolul XX” împreună cu prietenul
Mihnea Gheorghiu. După doi ani și jumătate la revistă, când a venit vremea să
își satisfacă stagiul militar, datorită originilor boierești ale bunicului și
tatălui, este dat afară, chiar trimis exemplar, sub pază, la Mila 21 Medgidia,
de la „Canalul Dunăre Marea Neagră”. „Aici
a îndurat umilințe după umilințe, a îndurat foamea și tot atunci l-a cuprins
Frica”. Este reabilitat, lucrează la Radio-Televiziune, dar după o neînțelegere
cu Dumitru Popescu-Dumnezeu își dă demisia și a plecat la Teatrul Mic, iubirea
sa de o viață. Dar și de aici, cei care mai înainte i-au pupat mâna, se unesc,
imediat după revoluție, în 1990... și îi cer să părăsească teatrul. Era deja
perioada când în locul profesioniștilor încep să se cocoațe toate nulitățile,
iar „delațiunea și denigrarea devenise sporturi naționale”. Trece o perioadă și
pe la redacția revistei Luceafărul, alături de Eugen Barbu și începuturile sale
literare sunt în „Gazeta literară” cu o povestire, în 1963. S-a consacrat ca
prozator o dată cu publicarea romanului „Niște
țărani”/1974 și după un an romanul „Clipa”.
Cel care l-a determinat să nu renunțe la proză a fost Adrian Păunescu care îi
dăduse o rubrică la „Flacăra”. „Ce n-am putut trăi în viața mea adevărată
(scrie D.S.) am trăit în poveștile mele, și ce e inventat în ele tot trăit
este, de fapt, căci sunt eu în mai
toate personajele”. Prima trilogie scrisă de Dinu Săraru este „Trilogia
țărănească” (din romanele: Niște
țărani; Iarba vântului și Crimă pentru pământ), cu care a
completat în mod fericit și corect tabloul țărănimii românești. O a doua trilogie
„Dragostea
și revoluția” e constituită din romanele: Toamna roșie; Cei care
plătesc cu viața și Speranța. Trilogia
ciocoilor, constituită din romanele: Ciocoii noi cu bodyguard; Ultimul
bal la Șarpele Roșu și Carnavalul
cătușelor încheie cea de a treia trilogie despre încrengăturile de tip
mafiot instaurate în țară, amprentă care a acaparat și sugrumat până la
sufocare țara după revoluție, când se dăduse startul Marelui Jaf Național, iar
noii ciocoi joacă un fel de „alba-neagra” cu poporul român. În romanele scrise
înainte de 1989 (ne spune autorul) Dinu Săraru a zugrăvit lumea așa cum era și
a anticipat transformările care vor veni, deși Nicolae Manolescu l-a bănuit pe
nedrept (necitindu-l), o viață întreagă, că a scris „numai elogiind
comunismul”. Dacă în primele romane, dominantă era Frica (trăită la Canal), în
celelalte dominantă a devenit Ura, spune autorul romanului biografic care i-a
citit cu atenție toată opera. Dinu Săraru a mai scris „Ura dinaintea vulpii” (romanul unei mari dezamăgiri în dragoste,
dar la baza scrierii a stat ura celor care l-au destituit de la Teatrul Mic); „Corrida” (o meditație asupra condiției
artistului); Marele premiu la Monte Carlo
sau Dedublarea (rodul unei experiențe ca membru în juriu la acel Festival).
Un capitol 5 („Portretistul Dinu Săraru, din... cuvinte”) scoate în evidență
nedumeririle scriitorului cu privire la toți cei care l-au abandonat în timpul
vieții și l-au lăsat singur ori s-au
alăturat celor care îl arătau ca „singurul vinovat de ceaușizarea culturii
române”. Abandonat și singur, cu această tristețe, Dinu Săraru, un romancier
important al literaturii noastre, s-a stins din viață la 5 martie 2024 și
înmormântat în curtea casei din Slătioara, între mestecenii pe care îi plantase
în timpul vieții.
Cu această carte Stan Brebenel
ne-a demonstrat că scriitorul ajunge la adevăr doar atunci când privim două
laturi distincte ale vieții, mai multe izvoare (texte scrise), le vede
conexiunea și ridică puntea pe care ne-o întinde de dincolo de cuvinte pentru a
păși și noi odată cu el, că nu cuvintele, totuși, sunt aici forma de
cunoaștere, ci structura de adâncime în nerostirea în întregime a gândurilor
așternute (de alții) pe hârtie.
Tudor Cicu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu