A cincea carte
poștală din stupina de la Negoșina
Să fi avut dreptate Cehov când spunea, în „Doamna cu cățelul”, că
„treburile neînsemnate și vorbăria goală îți acaparează timpul, energia și, în
cele din urmă, îți lasă o viață măruntă, meschină, fără sens, și nu ai nici
măcar putința să fugi, să evadezi, de parcă ai fi închis într-o casă de nebuni,
sau într-un arest”. Dacă, totuși are dreptate, înseamnă că de aceea tot fug eu
la țară, printre stupii mei. Să fie asta o motivație la stresul acumulat în
acest oraș, tot mai mult sufocat de orgolii de tot felul? Uite, aici la țară, la
Negoșina, printre ai mei (soția, fratele Niculae și finul Sorin), simt că toate
aceste orgolii nu au nici o noimă. Eu, împreună cu frate-meu și finul Sorin ne
ocupăm de întregirea gardului cu plasă pe latura vestică de la grădina mare, ce
cuprinde cam un pogon și ceva. O grădină cu pruni bătrâni și multă, multă
fâneață. În special pentru florile oferite albinelor, mai apoi, de folos lui nenea Sile,
care o cosește, ca fâneață, pentru vacile sale. Vecina de peste drum de noi,
ceva mai sus ca locație, are o capră și încă patru miei ce-mi tot cutreieră
grădina, de la o vreme. „Ce să-i faci, vecine, sunt animale și ele! a dat din
umeri blonda „de la Cotroceni”, cum îi zice soția, în glumă. Unde găsesc o
portiță deschisă, pe acolo intră. Vecine! Sunt animale și ele, întărește
vecina, cele spuse”. Mi-am zis că dacă închid și partea dinspre vest a grădinei
(zona împădurită), s-ar putea să rezolv cu animalele astea care tot îmi calcă
grădina în picioare. Mai bag patru milioane de lei, dar sper să rezolv
problema, definitiv. Mă simt la fel de revoltat ca acel Gurov din povestirea
lui Cehov, ce n-a dormit toată noaptea, „iar în ziua următoare l-a durut capul
și noaptea iarăși a dormit prost”. Pornim înarmați cu trei suluri de plasă, cca
60 m, să acoperim intrările caprei zăpăuce și a mieilor duși de nas de acea
capră „râioasă”. Defrișăm cât ne stă în putere lăstărișul fostului gard,
improvizat de socrii mei, cândva, printr-o pădurice de pomi crescuți din
întâmplare, ori plantați anume. Drujba ne-a lăsat (se pare că bujia era
distrusă, că nu mai dădea scântei proeminente nici măcar atunci când o apropiam
de carcasa metalică), așa că, trebuie să facem față cu ferăstraiele și
toporișcele. În câteva ore gardul e gata. Soția, care între timp se ocupase cu
grădina de zarzavat de la casa părintească, vizavi de grădina mare, vine cu
aparatul de fotografiat și ne face câteva poze. Acum, toată partea vestică până
la partea nordică a grădinii, dinspre pădurea cu pini, se află închisă cu plasă
de sârmă. S-au închis cărările cunoscute pentru capra cea zăpăucă și cei patru
miei habotnici ce intrau pe moșia mea, la păscut. Cele două peturi de bere, din
plastic (2,5 l), zac aruncate printre buruieni. E cald. Doar temperatura,
atinge, nu-i așa, 30 de grade. Iar muncitorii au nevoie de ceva rece. Alerg
spre beciul de la casa socrilor, peste drum, unde, în ascuns, țin încă o sticlă
la rece. Cum vin cu petul în care se află berea la rece, îl aud pe frate-meu:
„Îl știi pe nea Izmet, ăla din satul Tătaru? Ăla de avea o fată pe nume
Ghiulgian, de încurcase-și tu geamantanele cu ea când ați venit cu rata în sat,
de la oraș. Avea o vorbă nea Izmet: „Tot românul ești un hoț!” Și noi îi
ziceam: „Bre, nea Izmet, mă faci hoț?” „Nu bre! Nu la tumneata! Eu zic, tot
românul ești un hoț!” ... Așa că, frate-meu, ne-ai ascuns berea asta, hoț ce ai fost să ascunzi de noi încă un pet de bere, dar ne
prinde bine acum!” Ce mai poți spune? Bem, pe rând și ne bucurăm că am terminat
gardul.
- Nașule! îl aud pe finul Sorin.
Caprele și mieii, dacă vor să intre în grădină, o iau ocol prin pădure și tot
intră...
- Pușchea pe limbă! Nu cred să se aventureze prin
pădure... mai sunt lupi ori alte lighioane de care ar trebui să țină seama când
un animal intră în pădure – îmi dau eu cu părerea. Vor vedea că pe unde au
intrat lejer, acum e un gard și... basta!
N-aveam cum prevedea totul, ca acel
Gurov care se întorsese la S. după doamna „inimii lui”. S-o vadă pe Anna
Sergheevna... Dar ajuns în strada Staro-Gonciarnaia și află casa, găsi că peste
drum de casa acesteia se întindea un gard cenușiu și lung, cu un rând de cuie
în vârf. Ca și gardul întins de noi, caprei și mieilor cu care ne teroriza de o
vreme vecina de peste drum. Cum avea s-o întâlnească Gurov pe Anna Sergheevna,
rămâne să-i citiți maestrului Cehov, povestirea ca să-i înțelegeți lui Gurov
fraza aceasta: „Cum? Cum – întrebase el, luându-și curajul în mâini. Cum?”. Cât
despre capra cea zăpăucă și mieii târâți după ea, rămâne să aflați, de la mine,
continuarea.
(va urma)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu