în bezna acestor zile

 

în bezna acestor zile

 

mâinile mele care se ridică spre cer

nu pot spune, aici e sfârșitul drumului meu

departe e și lumea pe care am gândit-o noi

când într-o zi mi-ai ghicit în palmă.

ca să înțeleg

îți căutam mirarea ca-ntr-un tablou de Da Vinci.

multe linii se găseau și atunci într-o mare încurcătură

tot într-o uimire era și Carul Mare

pornise de unul singur pe cer

însă un țel are doar omul

să urnească cerul cu noi

în ploaia ce ne făcuse atât de visători.

și atât de mult voiam eu să te țin în brațe

să cred că doar tu erai cea care mă căutase o viață

că vorbisei cu luna.

așa cum a vorbit prințul la căpătâiul iubitei

dar știam cât de îndelung îți era răscolit sufletul,

după o ploaie ca asta

mi-am zis că ar trebui să urmeze și altfel de zile...

vezi tu,

a trecut atâta timp

nimeni n-a mai aruncat gresia să ridice noi ziduri

oare să fiu eu cel care încă mai speră

să tragă și Carul Mare la cheu

pe o ploaie ca asta?

sau ele, doar închipuirile,

umflă și azi în pânzele corăbierilor...

cum urlă lupii în bezna acestor zile.