Ergogetica: o carte pentru suflet,
minte și învățătură
1. Despre
speranță și lumea interioară a omului
După lectura unei astfel de cărți Ergogetica Împărăției Cerurilor (schița 1) – lucrarea maximizării
adevăratei slujiri - de Ioan Nicolae Mușat, apărută la editura Teocora/2022, nu
ai cum să nu te urmărească în „liniștea” interioară lăsată, ca efect al lecturii,
fraza sa care aduce foarte bine cu o rugăciune: „Binecuvântat ești Doamne,
învață-ne și pe noi îndreptările tale!”. De la fraza aceasta, gândul mă poartă
spre Sfânta Scriptură cu al ei cap. Geneza (32), unde Iacov, în fuga sa din
Mesopotamia spre țara Canaan, rămas
singur pe malul Iordanului, după ce și-a trecut slugile, turmele de oi și
familia numeroasă dincolo de râu, s-a luptat cu Cineva până la revărsatul zorilor. Și văzând că nu-l poate birui,
Acela s-a rugat lui Iacov să fie lăsat să plece și îi va da binecuvântarea Sa. Apoi
Acela l-a binecuvântat zicându-i: „Numele tău nu-ți va mai fi Iacov, ci te vei
chema Israel, căci te-ai luptat cu Dumnezeu și cu oamenii și ai ieșit
biruitor”. Astfel Iacov l-a văzut pe Dumnezeu față în față și mântuit a fost
sufletul său. Și atunci îți pui întrebarea: oare nouă oamenilor, popoarelor
acestei lumi, ne va fi dată șansa izbăvirii și mântuirii, vreodată? Dumnezeu,
în Mare Mila Sa (spune autorul) ne-a mai dat o șansă ca prin Sfânta Scriptură
să ne arate calea zidirii acestei lumi, dar nu oricum. „La Dumnezeu găsim toate
răspunsurile” spune Ioan Nicolae Mușat. Și așa cum Iacov a visat o scară
rezemată de pământ, al cărei vârf ajungea până la cer, iar acolo era Poarta
Cerurilor, autorul reîntregește scara trimisă de Dumnezeu pentru ca oamenii,
popoarele, Lumea... aflată deocamdată la o răscruce să știe încotro s-o apuce. Cartea
Ergogetica (schița 1) are 13 capitole
și fiecare capitol e o treaptă de urcat spre Poarta Cerurilor, pentru a fi
parcurs și înțeles Planul lui Dumnezeu făcut cu oamenii și totul va fi în Voia
și Planul lui Dumnezeu, chiar dacă, acum, nu știm în amănunt ce și cum. Oare ca
să-l poți investiga, nu trebuie să crezi că există? Iată de ce, simțind că
mulți dintre noi am abandonat lupta, autorul reaprinde lumina credinței
amintindu-ne că Lucrarea Tatălui continuă și astăzi, să nu ne credem părăsiți,
fiindcă El și-a luat doar fiul trădat de oameni, lângă El, spunând: „Șezi de-a
dreapta Mea până voi pune vrăjmașii Tăi așternut picioarelor tale!”. Prin
propagandă și represiune, satrapii acestei lumi (vânduți Satanei), o nouă
ideologie aduc în fața oamenilor și vor să instituie în societate și mentalul
comun o pseudo-realitate. Cunoscător al Bibliei și atent cititor al Sfintei
Scripturi, autorul vine, în această Ergogetica (viitorul model de civilizație), să ne spună: „Dacă mi s-a dat ceva
să spun, apoi chiar trebuie s-o spun și să nu țin lumina sub obroc”. Mesajul
lectorului către cititori e de a extrage din multitudinea cărților apărute,
această carte aparte și a o face cunoscută cititorilor, pentru a arăta truda
acestui autor, care treaptă cu treaptă reface scara și o ridică la Poarta
Cerurilor (ca în visul lui Iacov), pentru realizarea acestei treceri:
„intrarea oamenilor și popoarelor în Biserica lui Dumnezeu, zidindu-se astfel Ortodoxarea Lumii, Omenirii”; întrucât
(spune el) „Pâinea cea spre Ființă, nu mai este numai hrană pentru pântece ci
și pentru suflet și minte... întru salvare și mântuire”.
Din nefericire, asistăm azi la extreme căderi în ideologie ale
religiilor, dar și ale capilor bisericii, iar învățăturile Sfintei Scripturi
(presărate ca perlele, ici-colo în această lucrare șțtiințifică, unde ingineria
„nu este separată... este argumentul conducerii societății pe Calea Domnului”),
vin asupra noastră ca „o strigare și o străfulgerare pentru mai buna înțelegere
a vremurilor în care trăim, a modului în care trebuie să reînțelegem, pentru
aceste vremuri, Cuvântul lui Dumnezeu ca să slujim mai bine, mai eficient, mai
rodnic toți și fiecare în parte, viața, adevărul, Voia și Planul lui Dumnezeu,
într-o lume potrivnică total vieții, oamenilor...”. Pentru cei indiferenți ori
nepregătiți, vălul aruncat de acești satrapi actuali e piedică, un zid ridicat
să induce frica în oameni și să-i manipuleze cum vor. Și, subtil, autorul evocă
cele două totalitarisme care au pariat pe moartea cel puțin a Dumnezeului
creștin, comunismul și nazismul și în context intelectual (azi epoca fake-news
a teoriilor conspirației, vremuri în care realitatea este pervertită în atâtea
scenarii), pe acei manipulatori neomarxiști ce au permis încrucișări și contaminări sub
stindardul religiei civile toatalitare. Mesajul autorului cărții se îndreaptă
și spre reprezentanții Arhieriei (sfințirii)
în Biserica lui Dumnezeu „în Biserica Integrată Ortodoxă, capabilă să susțină
Casele, Curțile, Grădinile Arhieriei, cu cele Diaconale Duhovnicești ale
Regalității (conducerii) și Academiei
(învățăturii) cu ajutorul Mesei
Apostolice”. Păcatul care ne face să trăim la suprafața ființei noastre va
trebui îndepărtat de arhiereii sfințirii, iar Biserica (dincolo de cazuistica
teologico-politică), trebuie să devină expresia curajului credinței și a
asumării fără tăgadă a poruncii christice: „calea sfinților pare mai grea decât
moartea” iar schimbarea trebuie să cheme iarăși schimbare, căci „schimbarea
lumii, de la ale morții la ale vieții nu este instantanee, ci prin conlucrarea
oamenilor și popoarelor”, spune autorul. Ca oamenii să devină „oamenii” pe care
și i-a dorit Dumnezeu pe pământ, Biserica Integrată Ortodoxă (adică Civilizația Maxima) e „singura capabilă
să îl facă pe om ajutor omului și nu distrugătorul său”. În acest război al
omului contra omului, vedem cum sub ochii diavolului care se bate pe pântece,
noi omorâm planeta, n-avem o gândire corectă și o simțire morală, și firesc îți
pui întrebarea: „Oare unde mă situez?” Cum în societatea de azi informația nu
mai înseamnă neapărat cunoaștere, cine ne paralizează libertatea de a face
propriile alegeri? „Trăim într-o plasă de iluzii” se aude strigătul disperat al
autorului, militând treaptă cu treaptă spre scara către cer pentru „o
civilizație creștină autentică, Civilizația
Ortodoxă, după Legea Dragostei lui
Dumnezeu”. Ca lumea de azi să nu mai fie pecetluită prin trei cuvinte:
(criză, frică și nesiguranță), autorul descrie MODELUL arătat de Dumnezeu lui
Noe în salvarea speciilor, care încă este „o metodă de lucru științifică
aplicabilă în toate domeniile slujirii, mirene, monahice, diaconale, preoțești,
arhierești, ARHI, cu atât mai mult în domeniul învățăturii ACAD, sau al
conducerii REGA”, iar pentru asta autorul propune ca cele 333 de canoane ale
Legii Dragostei să constituie structura de credință și acțiune pentru acestea.
Iar „colaborarea MAGOG-GOG (împărăția
lumii necreștine cu împărăția creștină), pe categoriile ACAD și REGA este
esențială pentru supraviețuirea oamenilor, popoarelor și umanității”, iar
„separarea Gog de Magog nu se face cu lumină (înțelepciune) de la oameni, ci doar cu Lumina Pascală, cu Învierea
Domnului, cu Sfânta Evanghelie luminând toate ale oamenilor și popoarelor”
(scria în note explicative la o carte de imne și glose). Și așa cum Hristos
le-a spus ucenicilor săi: „Vouă vi s-a
dat să știți!”, tot astfel autorul se îndreaptă către cititori „ca să știe ce-i așteaptă”, când aleg o
cale sau alta, pentru că satrapii lumii au creionat „în amănunt” și-n zeci de
variante tipul de civilizație satanică, iar pornirea către un nou tip de
civilizație planetară este chiar imposibilă dacă omenirea nu va alege să plece
doar pe Calea Domnului. Dar din ce perspectivă trebuie să privim tot și toate
ca să ne îndreptăm viața? se întreabă autorul. Nu cumva cădem în capcană și vom
constata și această lucrare o utopie a unei societăți perfecte? Utopii au
ocupat mintea umană cu Republica lui
Platon, cu Utopia lui Thomas Morus, Noua Antlantidă a lui Bacon și până la
serialele Star Trek care introduceau
în povestea lor și tehnologia, știința... așa cum și Ioan Nicolae Mușat își
argumentează lucrarea sa cu baze moderne științifice aplicabile la Sf.
Scriptură. Autorul demontează această speculație prin reașezarea pe noi
coordonate de înțelegere a celor două forme de civilizație enunțate de Sf.
Scriptură, spunând că Procesul Marii Treceri o omului și omenirii de la moarte
la viață va avea ca finalitate drumul spre Apocalipsa Bucuriei: „Căutați mai
întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea lui” prin înțelegerea că totul e relativ
aici pe pământ și NUMAI la Voia și Planul lui Dumnezeu (Liturghia Oamenilor și Popoarelor), să alegem calea iertării
(un canon extrem de complex), să cerem doar ajutorul bisericii pentru a găsi
Calea Adevărului și Izbăvirii noastre așa cum o cerem prin ruga Tatăl nostru: „Căci iată, împărăția lui
Dumnezeu este înăuntrul vostru” (Luca 17,21).
Apostolul Pavel, în Epistola 2 către Tesalonicieni (2, 6-7) arăta că nimeni nu
trebuie să ne amăgească și să așteptăm Cea de-a Doua Venire a Mântuitorului ca
niște neînțelepți, cu frică sau nerăbdare: „Căci taina fărădelegii a și început
să lucreze; trebuie ca numai cel care o oprește acum, să fie luat din drumul
ei”. Prin urmare un nenumit întârzietor va împiedica venirea sfârșitului (opera
răului) și pe care binele îl va învinge. Și aceste trepte ale lucrării pe Calea
Domnului ni le semnalează și autorul în cartea sa (deci: trandafira spre cer o scară), iar transmiterea lor către cititor
presupune altruism, respect, empatie, înțelepciunea cărții cărților (Biblia) și
multă încredere în cei care vor alege DOAR această cale. Așadar, la Dumnezeu
găsim toate răsăpunsurile și pentru asta trebuie să ne rugăm în Biserica Sa:
„Să nu ne lași măicuță să ne doboare Lumea!” Așadar să luăm aminte la cuvântul
Scripturii, la cuvântul rugăciunii, fiindcă doar în el se găsește ascuns
izvorul vieții.
2.
Ieșirea din cele
două parabole.
Spuneam ceva mai sus că
autorul reaprinde lumina credinței amintindu-ne că Lucrarea Tatălui continuă și
astăzi, să nu ne credem părăsiți, întrucât tot mai mult se vehiculează ideea că
Dumnezeu și-a întors fața de la lume și ne-a părăsit. „Fără lumina credinței
noi nu am fi ca popor, de aceea noi nu ne luptăm pentru adevărul și dreptatea
cuvintelor noastre, ci o vor face aceia care văd de la Dumnezeu adevărul și
Dreptatea” spune autorul. Cuvintele lui mă trimit la cele două parabole care
îți dau posibilitatea să te gândești la o ieșire din acest labirint numit
viață. Prima îi aparține pictorului Van Bruegel cel Bătrân și este zugrăvită pe
o pânză în tabloul Orbii. Bruegel
imortalizează un șir de orbi care se țin de mână, unii pe alții, care urmează
„cu încredere” călăuza ce se ghidează de un toiag. Dar, privind cu atenție ne
dăm seama că pânza de pe ochii călăuzei simbolizează tot un orb. Și firesc
șirul orbilor se oprește în spatele călăuzei care „pipăie” cu toiagul un zid
imens, ridicat deodată în fața tuturor. Mângîierea transmisă nouă de orbul
călăuză, mirat și el de ivirea pe neașteptate a zidului, nu este zadarnică? ne
întrebăm și noi, așa cum o face și autorul lucrării cu prima frază din cap. 3 (înnoirea înnoirii). Oricine analizează
cu discernământ ce se întâmplă în lume (spune autorul), realizează că se petrec
în lume, cu o rapiditate extrem de suspectă, evenimente menite să ducă omenirea
în întunericul menit să buimăcească diabolic oamenii: „riscuri amplificate de
vești și amenințări privind un nou război mondial, cataclisme de tot felul,
foamete, sete, distrugeri inimaginabile, pandemii diverse, venirea
extratereștrilor, etc”. Și, de cele mai
multe ori, în spatele lor se află lucrarea satanică a satrapilor lumii. Perspectiva
ieșirii din acest labirint e una singură: „să căutăm, după porunca Domnului mai
adânc... Calea pentru noi toți... în, prin întru Biserica lui Dumnezeu și numai
ORTODOXIA ne poate arăta Calea pentru toți”.
A doua parabolă îi aparține lui Maxim Gorki și am desprins-o din
povestirea Inima lui Danko, cel care,
mai tânăr și înzestrat, își asumase răspunderea că își va scoate poporul din
pădurea întunericului în care căzuseră cu toții pradă Diavolului. Ajungând la o
răscruce în acel labirint al pădurii, nemaivăzând calea de ieșire, Danko a recurs la un ultim gest final: și-a smuls
inima din piept și cu ea arzând ca o torță, și-a scos poporul din labirintul capcană
întins de Diavol. Știind că o făcea cu prețul vieții. Lumina credinței din
pieptul lui Danko învinsese Diavolul. „Deci, pe deoparte avem lucrarea satanică
a satrapillor, de spurcare, satanizare, distrugere, subordonare și cotropire a
oamenilor, familiilor, adunărilor, ținuturilor, neamurilor, popoarelor și lumii
prin Noua Ordine Mondială a întunericului, morții și deznădejdii și, pe de altă
parte avem lucrarea dumnezeiască a Bisericii lui Dumnezeu de sfințire,
îndumnezeire, înnoire, eliberare și împuternicire a oamenilor, familiilor,
adunărilor, ținuturilor, neamurilor, popoarelor și lumii prin Noua Ordine,
așezare a toate în Lumina adevărată, în viața și nădejdea adevărată, nu oricum,
ci în, prin, întru Biserica Ortodoxă Una a lui Dumnezeu” – stă explicația
autorului cu privire la cele două tabere: răul și binele. Vă dați seama până
unde s-a ajuns, în ofensiva Diavolului de a-l înfrânge pe Om? Aceasta este și
contribuția lucrării de față, în a le lumina adevărul, oamenilor, pentru a
adera la o eventuală formă de civilizație ortodoxă. Și pentru care aduce și
argumente. Și da, e un argument solid (cele redate mai sus, din cartea lui Ioan
Nicolae Mușat) în a decripta cele două parabole amintite de mine. Iar
învățătura pe care ne-a dat-o Hristos în viață, dacă alegem calea adevărată,
este înainte de toate ceea ce doar inima ne dictează. Fiindcă nu există alte
lucruri mai tranșante, în cultura inimii, și care se exclud una pe alta, decât
adevărul și rătăcirea. Nici filozofia, nici științele cele mai exacte, deși au
sondat tărâmuri necunoscute cu intuiții de cele mai multe ori extraordinare, nu
au luminat cu claritate Calea Omului spre Apocalipsa Bucuriei (de care vorbește
autorul), ci adevărul deplin care, negreșit, duce la mântuire, la izbăvirea
noastră și la înfrângerea fricii inoculată de sataniști, deoarece „frica
noastră de ei și de puterile lor le întărește puterea lor asupra noastră,
asupra tuturor, puterea de a-și impune sclavia demonică...”. Mesajul lucrării e
ca Biserica lui Dumnezeu, prin cei mai instruiți monahi, preoți și arhierei e
să „pescuiască” dintre noi pe cei mai buni pentru diferitele sarcini, cât și
pentru diferitele învățături „astfel încât să vedem clar și fără dubii, prin lucrarea Duhului Sfânt (după modelul
„vino și vezi”) roadele dreptei noastre slujiri”. Și nu exagerăm, spunând că
autorul Ergogeticii din marea
dragoste pentru toată omenirea, pe care o dorește salvată de sub sclavia
puterilor satanice, se zbate să găsească, să descopere în Sfânta Scriptură
soluțiile date de bunul Dumnezeu pentru ieșirea din acest labirint în care ne
vor rătăciți capii idologiei neomarxiste care s-a năpustit asupra oamenilor ca
un tăvălug. Și fără soluțiile care trebuie să vină de la oamenii luminați, ori
slujitori demni ai Bisericii lui Dumnezeu, „salvarea oamenilor, popoarelor și
lumii nu vine de la sine, nu vine oricum, oricând”. Oamenii vor ceva extrem de
concret, auzim din toate glasurile. Spuneți-ne ce să facem? Doar Biserica nu
face politică! ne strigă ei. Vor să se salveze dar nu știu cum. „Dar Biserica
lui Dumnezeu face (are credință autorul lucrării), este obligată să facă Politica lui Dumnezeu, care cuprinde și
asigurarea hranei, adăposturilor și toate necesare vieții și izbăvirii, este
obligată să nu facă filozofia lumii, filosofia întunericului, subjugării și
morții, dar este obligată să facă Filosofia lui Dumnezeu, a Luminii, a
demnității umane, a Vieții... etc”. De aceea ne rugăm la Dumnezeu să nu ne
ispitescă, să nu ne încerce credința, deși unii pe alții ne ispitim. Se poate
face asta? ne întrebăm. Ce argument mai bun, avem (spune autorul), e „că Hristos, pornind doar
cu 12 Apostoli (Masa Apostolică), a schimbat fața lumii și în, prin, întru
Biserica Sa, prin Duhul Sfânt va schimba duhul conducător al lumii pentru
izbăvirea și mântuirea oamenilor, popoarelor și lumii, pentru ca lumea să-L
primească în slavă la a doua Sa venire.” O spune Biblia, fiindcă de cer
pământu-i legat și indiferent ce facem, mersul lumii este în Voia și Planul lui
Dumnezeu și nimic nu-l poate schimba. E și convingerea autorului. Iar un sondaj
publicat de presă, recent, arăta că 77% dintre respondenți consideră că religia
înseamnă adevăr, iar 96% cred în Dumnezeu. Sondajul are însă o mare lipsă: nu
pune nici un fel de întrebări privitoare la lectura Bibliei sau a cărților
sfinte. Nu aflăm câți dintre respondenții care au citit părți din Sf. Scriptură
le-au înțeles fundamentalist și literal. Iată că prin Ergogetica, acest concept novator, au un bun prilej să o facă.
3.
Semnele
din sf. Scriptură care duc spre Împărăția Cerurilor
„Nici oamenii, nici adunările, nici popoarele nu cunosc ce vine și a
venit peste ele...” – spune autorul. Fiindcă, zice tot el, nu poți cunoaște
realitatea și nici să o modifici „fără să aduci lumina Domnului în toate”.
Mulți și-or fi pus întrebarea (înainte de a citi Biblia): și dacă înțelegem ce
este, ne vom îndrepta noi, vom ști să alegem adevărul? Și dacă nu înțelegem, nu
ne-am pierdut timpul în zadar? Din câte știu, foarte mulți au o cunoaștere
confuză și adesea eronată asupra multor semne și pilde, întâmplări povestite în
Sf. Scriptură, cât despre Vechiul Testament mulți cred că „poveștile” și
personajele de-acolo sunt pur și simplu imaginare ca în oricare poveste. Iar
dacă-i întrebi pe tinerii de azi, dacă au citit vechiul Testament îți răspund
cu „nu”. Din acest punct de vedere, sigur, ignoranța tinerilor din ziua de azi
este păguboasă. De aceea ne-am declara mulțumiți dacă am găsi în lucrările
viitoare ale lui Ioan Nicolae Mușat câteva capitole aplecate pe însemnele și
pildele din Sf. Scriptură (pe care oamenii dacă nu o citesc, nici n-au cum a le
înțelege), deci nu numai explicații făcute pe simbolistica cuvintelor unor
termeni și pe a căror semnificație insistă cu precădere: așa cum o face cu
Potopul din timpul lui Noe (aratând că a însemnat o pedepsire globală și a
celor buni și a celor răi pentru păcatele generale). Și uite așa să aducă lumina
Domnului în toate! Ar fi de dorit, cu aceleași argumente, o aplecare asupra
pedepsirii locuitorilor Sodomei și Gomorei, asupra cărora Domnul a aruncat foc
și pucioasă până la a nu mai rămâne om sau fir de iarbă, ca urmare a
nelegiuirilor care se petreceau acolo. Semne și pilde precum: pilda „Fiului
risipitor”; a „Rugului aprins” din Vechiul Testament; pilda „Înmulțirii
talanților”; a bărbatului înțelept care a clădit casa lui pe stâncă; a surpării
Babilonului cel Mare (împărăția lui Nabucodonosor cel cu legea fărădelegii
lumii); a rugii lui Iisus în Grădina Ghetsimani; semnele arătate în Curtea
Judecății lui Pilat, acest model al minciunii, fățărniciei, necredinței,
înșelării și distrugerii după care cei
puternici, azi, conduc lumea; apoi întâmplarea cu acea turmă de porci în care
intrase necuratul și Domnul o împinsese de pe stânci în mare, și multe altele
asupra cărora amintește doar în treacăt. Pesemne astfel de semne și pilde ar fi
atras cititorul tânăr spre citirea Bibliei și a Sf. Scripturi. Și atunci nu
ne-am mai întreba dacă după tot ce ni se lucrează și cercetează de către un
cunoscător al Bibliei, mai este un creștin care să nu vadă satanismul acestei
lumi cum duce ofensiva asupra noastră, întrucât ar înțelege de ce (așa cum bine
explică): „într-o disciplină de fier (toiagul
de fier), de o conducere duhovnicească stabilă, autoritară și eficientă
(ARHI, ACAD și REGA), doar așa am rezista provocărilor”. Pentru că (trebuie s-o
recunoaștem) omul este un conglomerat solid, ceva nemaipomenit, între ce poate
fi mai sfânt și drăcesc. Și calea este Sf Scriptură, dar mai ales, văzând că
Dumnezeu este cu Biserica Ortodoxă care este de neînvins, adică trăirea
când se descoperă în duh și adevăr. Cu un astfel de suport venit din partea
unui cunoscător, cititorul n-ar mai avea trăiri neînțelese și va găsi în
paginile unei astfel de abordări o explicație logică. Și doar așa va ști cum
„Cheile Împărăției Cerurilor sunt (chiar
aici) pe pământ, date sfinților Apostoli și, prin aceștia, arhiereilor și
preoților lui Hristos Domnul”, căci (bine spune autorul) „toate sunt legate de
toate”. Dar pentru a le înțelege e necesară instrucția „încă din pruncie până
la finisarea pregătirii pentru intrarea deplină în slujirea semenilor, dar și
instruirea adăugată după aceea”. Toate sunt sunt procese extrem de necesare
spunem noi.
Ceea ce lectorul și-ar fi dorit în continuare,
e de a trece de la nivelul de informație la cel de comunicare directă către
cititor, de trăire, reunind Nașterea, Botezul și primul miracol de la nunta din
Cana Galileei... până la Cina ce de Taină, ruga din Grădina Ghetsimani și
Crucificarea Mântuitorului, urmată de Înviere, convins că mergând pe urmele
semnelor Sf Scripturi, cititorul va realiza cum Cuvântul provine din energii
dumnezeiești (căci prin cuvânt a făcut el Cerul și Pământul). Dumnezeu a spus
„să fie” și a fost, întrucât cuvântul Lui este o energie creatoare, și deci,
înțelegem că trebuie să ne strângem în Biserica Lui pentru a-i duce Creația mai
departe pentru a lucra împreună, toți, după Voia și Planul Domnului, chiar dacă
nu știm în amănunt ce și cum. „Pe modelul ceresc este și noua arcă, Biserica
lui Dumnezeu pentru izbăvire și mântuire a noii Familii, Poporul lui Dumnezeu”
– concluzionează Ioan Nicolae Mușat. Că se vor trezi, sau nu se vor trezi
oamenii citind și recitind această carte, cu atât de multe ipoteze și
explicații necesare, îndemnul lectorului de carte e asemeni cu cel al tatălui
din pilda „Fiului Risipitor”, adică: „...să ne veselim şi să ne bucurăm, pentru că acest frate al tău era mort şi a
înviat, era pierdut şi a fost găsit” (Luca 15-32).
Tudor Cicu
