Un punct de vedere „al criticii”... citindu-i pe clasici (1)
(impresii dintr-un caiet liceean,
rătăcit...)
Parabola pe care am transmis-o, în direct,
publicului de la Casa de Cultură a orașului Edineț, Republica Moldova, a
stârnit multe discuții. De fapt, lansam ideea „unei anume abordări critice”,
prin care, cel asupra căruia se apleacă pana criticului, poate fi apreciat, ori
luat cu țăpoiul cu care mucalitul lui Creangă își „arunca” nucile în pod. Mai
exact, critica s-a întrebat de multe ori, dacă timpul artei trebuie să
corespundă unei anumite realități. Aici, începem să împărțim timpul artei, după
cei care ne-au condus la o astfel de interpretare:
- Shakespeare credea că a pus
într-o clepsidră trecerea anilor, iar scrierea lor seamănă, înzecit, cu
dramele petrecute și încă, neistorisite. O anumită ceață obscură, ca și
drama petrecută în noaptea apariției duhului hamletian la Elsinore, nu
avea decât să întregească istoria (umbrită) a celor petrecute. Lumea de
imagini a pieselor shakespeariene demonstrează și larga educație pe care a
primit-o autorul lor. Complexitatea personajelor sale a izvorât și și-a
tot perfecționat universul sufletesc doar în laboratorul sufletului său.
Să fi fost, rosturile acelei lumi în care a trăit William Shakespeare:
„slute, seci, sălcii și fără noimă”, astfel încât, ciocnirea dintre cele
două universuri (una umană, alta astrală) să fi devenit, prin scriere, un
vulcan în rostire?
- William Faulkner crede că asemănând
timpul cu cel din „Zgomotul și furia” poate dicta criticii, cărarea de
străbătut în aflarea acestui adevăr mult căutat despre decăderea unei
familii. Cei care l-au citit, disting trei etape, dominante succesiv, ale
lui W. Faulkner: de „omul bun și slab”, de „omul bun și puternic” și „omul
elevant – tânăr estet”. În opera sa, critica reținea că omul are puterea
de a îndura, dar acțiunea lui, tot ceea ce întreprinde el, poate înlătura
(uneori) ceea ce el trebuie să îndure. Și, firesc, omul până la urmă
învinge!
- Franz Kafka rămâne pentru tot
mai mulți critici în paradoxul lui Zenon: din care lipsesc punctele
infinite pe care trebuie să le străbată Ahile și broasca țestoasă. Eroul
său, covârșit de absurd, nu izbutește să afle delictul de care e acuzat și
nici măcar să-și răspundă la întrebarea firească: ”Eu pentru ce mă aflu
aici?”. De aceea, personajele sale nu reușesc să intre în labirintul
vieții sale (al autorului) și să ne încredințeze de acel demers al unui
destin necruțător. Odiseea scrierilor sale vizează transformarea rolului
diferențiat între tendințe opuse firii, cu rolul dilatării excesive al
imaginației sale. Judecătorul de la finalul scrierilor sale, ține
atârnată, deasupra celor care îi răzvrătesc așteptările, o sabie a
timpului implacabil.
- Ernest Hemingway trăiește în această
lume închisă și limitată doar în raport, neapărat determinat, cu
legăturile dintre toți ceilalți.: lumea aflată dincolo de plăsmuiri și
închipuire și lumea aflată dincolo de înțelegerile războiului care se
petrece aievea cu lumea care-și desfășoară trăirile, într-un ritm rapid.
Alegând un moment al timpului, unul de maximă tensiune, personajele își
înving moartea, prin excesivă trăire. Și, asemeni bătrânului neînvins de
furia unei mări potrivnice, omul hemingwayan, își învinge moartea. Ca
amploare epică, îl putem compara cu autorul Iliadei.
- Rudyard Kipling, în bătălia cu
timpul artei, e unul dintre cei care echivalează cât un imperiu britanic
și care consideră că opera (poezia și proza sa) este infinit mai complexă
decât tezele pe care, acestea, le ilustrează. Avea pasiunea tehnicii, în
scriere. Indiscutabil, o parte din farmecul deosebit al paginilor narate
(mulțumit să și le simtă parfumul evocării), aparțin unui procedeu numai
și numai al său. Arta scrierii sale seamănă, întrucâtva, cu a sculptorului
care scrijelește cu briceagul, în trunchiul unui arbore. Pentru cititorul
care nu-i de meserie, asemenea tainice jocuri despre „o poveste e junglei
umane”, doar lui Joyce sau lui don Luis Gongora i-au mai fost acceptate de
înțelegerea unui Dumnezeu al scriitorilor.
(va urma: ca postare a zilei de luni)
Tudor Cicu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu