1. Cind privesc anumiti oameni ai scenei, ma fascineaza cultura lor (acumulata de-a lungul anilor), si-mi spun; uite domnule, sunt adevarate modele, de ce nu pot imblinzi prin “reprezentarea’ atitor si atitor caractere (jucate pe scena), moravurile acestei societati? Si-i dam crezare lui Ion Vianu, atunci cind spune: “Nu, cultura nu imblinzeste moravurile”. Pentru ca (aduce domnia sa argumente), cultura nu l-a facut pe Stalin nici tolerant, nici macar mai putin brutal decit il stim din istoria tocmai trecuta. Mie imi atrasese atentia citeva versuri ale lui Osip Mandelstam, folosite de un poet buzoian ca “motto” pentru a sa carte de poezii. Nu stiam mai nimic despre poetul rus de origine evreiasca. Am aflat, mai apoi, ca, infruntindu-l pe Stalin, acesta il distruge de pe pozitia celui care detine puterea, desi, Stalin citise mult la viata lui, ii apreciase pe scriitori, ii urmarise intreaga viata pe unii, pentru a-i extermina (vezi cazul Mihail Bulgakov), dar ii terorizeaza si-i protejeaza simultan pe altii (vezi cazul Pasternak si Mihail Bulgakov). De la Stalin ne-a ramas celebra zicere: “Scriitorii sunt ingineri ai sufletului omenesc”. Puskin, Cehov si Dostoievski erau scriitori aparte in inima sa. Dar, in practica si mentalitate, nu s-a putut desprinde de ideile din „Principele” lui Machiaveli, care i-a fost si mentor.
2. O prietena de familie, a gasit printre cartile mele, o poveste pentru copii, scrisa cindva, si intitulata “Caprele din padure’. Dupa ce a citit-o, m-a intrebat (la modul serios), de ce nu scriu o carte de povesti pentru copii, intrucit povestea caprelor din padure, necunoscuta pina acum in literatura pentru copii, a miscat-o si a impresionat-o. Am replicat, ca, am scris aceasta poveste, dupa ce tot improvizasem la ea si o spuneam copiilor mei, seara inainte de culcare. Nu dormeau cei mici, pina nu puneam punct acestei povesti. Sa scriu o carte intreaga insa? Nu stiu daca mai am acea inclinatie, ca pe vremea cind copii mei erau mici. Stiu sigur, acum, ca in fata fiului meu (acum, absolvent de facultate), nu ma mai pot preface ca atunci. Si, nici nu ma va crede ca pe un tata serios. Daca as continua sa scriu povesti pentru copii, mi-e teama ca am sa fiu categorisit de fiul meu “ca cel plecat cu caprele la padure’. Sa ma copilaresc ca atunci cind le spuneam povestea mea? M-ar simti si cei mici ca nu mai sunt de-al lor. Totul depinde de ce fel de copii am fost si noi cindva. Si, noi, chiar ascultam fermecati, pe linga fusul si fuiorul mamei, povestile care ne-au fermecat copilaria. Si, atunci ce ne lipseste? Povestile lui Andersen? Ale fratilor Grim? Parca, povestea familiei de soareci “Roade-Mult”, care traia sub patul unei cotorante de baba, intr-un bocanc descleiat, ne fermecase mai mult! Daca ar fi sa incep a scrie o carte pentru copii, va trebui sa ma gindesc serios la lumea piticilor si uriasilor din cartile lui Jonathan Swift si cea a piratilor plecati in cautare de comori, din cartile lui Robert Louis Stevenson. Intre cei doi, mi-am petrecut eu, copilaria. Toiagul povestilor, numai intre cei doi l-as imparti.
3. Un poet cunoscut, proprietarul unui blog vestit, si-a inchis recent rubrica de comentarii. E drept, in ultima vreme, comentariile se transformasera adesea, in injurii. Am observat, in ceea ce ma priveste, nu toti participantii la comentarii au simtul critic de a face fata unui dialog cu “cheie” si atunci (simtindu-se depasiti) nu si-au putut stapini nervii si limbajul. Normal, deci, mi se pare, ca atunci cind comentariile frizeaza insulta, proprietarul sa le stearga pur si simplu. Asa mi se pare corect, fata de toti ceilalti care ii citesc blogul literar. Toate comentariile, luate la un loc, ne conduc cu gindul la ceea ce inseamna si reprezinta pentru toti ceilalti, arta conversatiei. Sigur ca, cititorii aleg in cele din urma din n postari, cam o treime dintre ele. In speta, pe cei care au de precizat si punctat cit de cit o chestiune punctuala ori un amanunt demn de interes. Acestia imbogatesc dezbaterea si il implica si pe autorul blogului la a orienta discutia spre noi intelegeri, ori a infirma si stopa subiectivismul altora. Una peste alta, dialogul este necesar, pentru a compensa dorinta unora de a povesti despre orice, cu tacerea si uimirea altora, care-si duc viata fara sa inteleaga si ce li se intimpla si de ce li se intimpla toate cele.
Da, Osip Mandelştam, evreu rus şi poet avangardist, dintre puţinii care nu s-a lăsat atras de noua putere sovietică. L-au ispitit în fel şi chip. Dar era teribil de rezistent la sărăcie, mizerie suferită, disconfort. A răbdat cît zece. Cândva, l-au înhăţat şi n-a mai ştiut nimeni de el. Semnalat ici şi colo, prin gulag, mereu însingurat şi de neîncovoiat. O mândrie vecină cu demenţa. După vreo 13 ani, prin 1939 parcă, s-a aflat că murise în închisoare, poate pe Amur, poate spre Vladovostok. Am citit cele două volume de poezii traduse în româneşte şi am luat un vers de-al lui ca motto la partea a doua din romanul-jurnal Sălbaticul. "Secol al meu, sălbaticule, cine te-ar putea privi în ochi?". La lansarea cărţii, vorbind Vasile Andru, a spus că el cunoaşte altă traducere a versului respectiv. Ca în decembrie trecut să asist la lansarea unei cărţi de-a lui: "Secolul meu, fiara mea."
RăspundețiȘtergereDar încă mai mult m-a cutremurat cartea de memorii ân două mari volume a soţiei lui Osip, apărută mai întâi în Apus, "Fără speranţă", 1970, 630 p. şi "Speranţa abandonată", 1972, 620 p.: Nadejda Mandelştam, care i se dedicase acestui neajutorat încăpăţânat, inflexibil, din stirpea lui Iov. O carte cutremurătoare, de o forţă fără egal, scrisă de această soţie devotată, năpăstuită, trimisă prin toată Rusia bolşevică. Femeie care până la aceste memorii nu scrisese un singur rând. Considerând ea că nu se poate compara cu Osip, ci îl poate doar sluji. Nu ştii de cine să te minunezi mai mult...
ION LAZU
Mai rar se poate întâmpla, ca soţiile să susţină în timpul vieţii "golgota " sufletului de lângă ea, care scrie, şi ştie ca se poate muri din asta. Nu am cunoscut, decât soarta poetului Osip, care nu a mai rezistat în drumul infernal spre lagărele siberiene şi se pare că s-a prăbuşit în drumul acela impus de regimul stalinist al morţii. Nu am citit din acest poet şi numai din cele scrise despre el, realizez cât de temut ca poet, îi putea fi lui Stalin. Un singur vers de-al său însemna cât o bombă aruncată de americani, mult mai târziu la Nagasaki. Cuvântul poetului, era precum cuţitul întors în ideologia stalinistă. Iisus a avut nu numai discipoli ci şi urmaşi. Mulţumesc pentru completări.
RăspundețiȘtergere