*
* *
La noi gem codrii sub topoare
Şi câmpurile sub scaieţi
Nici Mioriţa prin ponoare
Nu paşte iarbă, ci bureţi.
Cu slova plină de obidă
Manole-i scrie Anei, iar
Din ţări străine să nu vină
C-aici, e viaţa un calvar!
Un gând cât iadul îl apasă
Tristeţi de smârc şi bălării
Că n-are-un ban s-aducă-n casă
O portocală la copii.
Pe-ntinsul cotropit de jale
Ciulini şi vreascuri saltă-n vânt.
O, mare tu! Voi munţi, tu vale,
Mai dăi, poetului, avânt.
Nu vezi? Cernită Românie!
Că-n cântec i se simte lipsa?
Că şi-n fântâni apa-i sălcie...
Fără poeţi – apocalipsa!
Doamne, la tine am speranţă
Dă-i Mioriţei iarbă-n cer
Şi, lui Manole – cutezanţă
Şi te-oi iubi, în veci, monşer!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu