caut să aflu
de unde să mă iau Doamne, pentru a mă întoarce?
păsări fără cuib am rămas
ca o cucuvea pe hornul casei mă simt
cu atâta tăcere între noi
caut să aflu unde s-a risipit cenușa atâtor visuri
aș vrea să strig la tine
să aprind un chibrit ca îngerașul lui Andersen
că tu eși ficțiunea mea
am să-ți spun așa
până voi scrie și acest poem
dar stau ca orbii lui Bruegel în fața zidului;
„mi-am păcălit moartea!” strigă și eroina lui Tolstoi
acum și în mintea mea
viscolul acelui tren îmi spune că totul e pierdut
și lumea se mai întreabă pe aici, agită brațele
aprind făclii și caută
până și în acele cuiburi părăsite din prima mea carte
ori numai eu
și toamna cu frunzele ei pierdute pe cărări ne amăgim?
și-mi ceri să mai scriu în acest jurnal
până când
acest cântec îmi va aminti
unde s-au risipit
ca cenușa atâtor visuri
mai toate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu