Despre cărțile primite de juriu la Concursul Național de proză V.Voiculescu/Buzău, 2026
1. 4. Angela Dina-Moțățăianu
/ „Claviger”
Cu romanul Claviger intrăm în sfera
romanului de investigație și a cronicii de familie, având-o ca eroină pe Mira.
Autoarea își construiește foarte bine scenele epice, mizând pe analize sociale
atente și pe un rechizitoriu lucid al relațiilor umane cotidiene.
După ce își pregătește fiica, pe Renée, să
plece la studii în Franța, Mira este chemată de verișoara ei, Mira-Mica, să se
ocupe zilnic de recuperarea medicală a mătușii Marieta, în calitate de
psiholog, așa cum profesase înainte de pensionare. Mătușa ei, Marieta, suferise
în urma atacului cerebral o tulburare de vorbire. Introspecțiile Mirei, care îi
vorbește la căpătâiul bolnavei despre momentele fericite ale membrilor familiei
și ale rudelor apropiate, printre amintiri asociate cu investigațiile făcute în
trecutul familiei Răzeșanu, scot la iveală tot felul de încrengături sociale
din viața personajelor care s-au perindat prin familia lor: minciuna,
adulterul, trădările și răceala dintre membrii familiei, ingratitudinea
nepoților, dar și orientările politice monarhiste și răutatea caracterului
uneia precum Mira-Mica. Prin urmare, autobiografismul afișat în narațiune de
Mira este aici doar partea vizibilă a unei critici a limbajului și a formelor
acestei scrieri, iar eticheta pe care i-am pune-o acestei narațiuni ar părea să
fie aceea a unui experiment de roman psihanalitic. Metoda terapeutică folosită
de Mira în recuperarea mătușii Marieta este una psihologică: rememorarea
momentelor frumoase din viața familiei. Vestea morții fostului soț, care o
înșelase cu o altă femeie și care divorțase din acest motiv de Mira, este și ea
una dintre tristețile zilelor ce vor urma. Doar că sosirea fiicei din Franța îi
readuce femeii liniștea. Însă, în casa Marietei, Mira este întâmpinată cu furie
de Mira-Mica, pe motiv că nu venise la înmormântarea fostului ei soț. Dar are
parte și de o surpriză: Marietei îi revenise glasul. De fapt, Marieta se
prefăcuse mută, cu complicitatea medicului care o tratase după atacul cerebral,
cunoscând purtarea mizerabilă a familiei Răzeșanu (formată din Mira-Mica și
soțul ei), care voia să o trimită într-un azil de bătrâni ca să scape de povara
ei în casă.
Romanul curge în continuare la fel de
confesional ca stil de scriere: Mira își investighează în amănunt fiecare
moment din viață care părea dat uitării. Cartea este și un rechizitoriu sever
la adresa copiilor care își abandonează părinții, la adresa meschinăriei unor
oameni care au făcut, după Revoluție, trecerea de la calitatea de om la aceea
de fiară. Finalul ne dezvăluie și o altă fațetă a celui numit Artemir, nimeni
altul decât soțul Marietei. Nici acesta nu-și iubise soția pe cât își iubise
amorurile ascunse, iar dintr-una dintre ele rezultase un copil neștiut de ai
săi. Acest copil este nimeni altul decât doctorul Costin, cel care o tratase
cândva și pe Mira. Acest doctor va prelua rolul bunului samaritean și o va
aduce de la sanatoriul-azil unde o azvârliseră propriii copii, la sanatoriul
său privat, unde îi va acorda toată atenția. Costin îi va mărturisi Mirei că el
este copilul lui Artemir, venit pe lume ca urmare a iubirii pe ascuns dintre
acesta și mama sa, secret pe care nimeni nu-l cunoscuse până atunci. Astfel,
după decesul mamei doctorului, Marieta îi devenise acestuia ca o a doua mamă.
Iar Mira, aflând secretul doctorului Costin, va trebui să ducă mai departe –
asemenea unui claviger, păstrător al cheilor trecutului – condiția de
deținătoare a secretelor și, totodată, să întrețină legătura dintre două lumi
opuse și ostile: cea a copiilor și cea a fratelui vitreg și a mamei.
2. 5. Ionelia Vladu /
„Iris – pisicuța cu zgardă roșie”
O carte-ficțională, atât pentru cei mici cât și pentru cei mari, în care
ni se prezintă povestea unei pisicuțe ce are o zgardă roșie la gât și imprimată
pe ea numele Iris, dar și un număr de telefon al proprietarei. Pisicuța fusese
prețiosul cadou primit de profesoara Elsey, soția lui Carlos, de ziua ei.
Dintr-un pui micuț, acum bine îngrijit, acesta se împlinește pe zi ce trece,
fiind și mult iubit de cei doi (Carlos și Elsey), probabil și pentru că se
căsătoriseră mult prea târziu și nu mai puteau avea copii. Doar că într-o bună
zi se pornește dezastrul pentru pisicuța Iris. E chiar ziua când un curier le
bate la ușă și le aduce un pachet. Pisicuța iese tiptil pe ușa deschisă
curierului, acesta o zărește, și îi pune un gând rău ca s-o fure în scopul de a
face afaceri cu ea. Și, după ce o pândește pe stradă, o și înhață și o bagă
într-un pachet legat cu fundă ca să nu iasă afară. Dar, ghinionul lui, fiindcă
face accident mașina se răstoarnă pe drum și pisica Iris iese din pachet și
devine liberă, hoinărind de una singură pe străzi. Un băiat fugit de acasă, pe
nume Eric, o găsește pe acoperișul unei clădiri în construcție și o ia acasă,
oferind-o mamei sale Mila, acum doar o femeie bolnavă la pat. Aceasta o adoptă
spre bucuria tuturor celor din casă. Zadarnice sunt acum toate căutările
familei Carlos, iar șansa de a primi o veste nu mai este posibilă, întrucât și
telefonul îi este furat. Numai că mâncarea bună de la casa soților Carlos, cu
care era învățată Iris, lipsește aici. În ajutor îi vine Simba, un motan care
vânează șobolani și pentru hrana ei, ba chiar o însoțește pe Iris la vânătoarea
de șobolani prin împrejurimi. Într-o zi însă cade în capcanele puse de oameni și
e salvată de Eric. Zgarda roșie, prinsă și ruptă în capcană, va fi recuperată
de Eric și făcută cadou unei fetițe pe nume Emily, nimeni alta decât o fetiță
adoptată de familia vecină. Mai mult pentru a le face treburile din casă. Emily
vine la școală, chiar în clasa unde profesa și doamna Elsey. Era cu zgarda
roșie a pisicuței, sub formă de brățară, la mână. Acesta este și momentul în
care profesoara Elsey recunoaște zgarda pisicuței, ia legătura cu familia
fetiței ce o adoptase, și acolo are loc și regăsirea cu pisicuța Iris aflată la
vecini. Un final fericit îi dă autoarea acestei povești, prin cererea de
adopție a fetiței Emily făcută autorităților de către Elsey, precum și
angajarea soților care primise în casa lor pisicuța și se obișnuise cu ea ca
muncitori la ferma lui Carlos. E și o poveste despre visurile unei fetițe
pentru o viață frumoasă de familie, a unei pisicuțe îndrăgite de oamenii simpli
și cinstiți cu un hapy-end fericit. Putem spune că autoarea a pornit pe drumul
scrisului pentru a invita copiii preșcolari, mici și mari, la o înțelegere a
ceea ce numim magia copilăriei, pentru că într-o societate în care oamenii nu
mai scriu povești, lumea copilăriei e tristă și magia, cu adevărat, nu are la
cine să vină. Și chiar o face, instruit și educativ, prin intermediul
poveștilor închipuite dar și cu acele întâmplări prin care își propune să
amplifice posibilitățile copilului de a intra în contact cu regulile, normele
și rosturile lumii acestea prin intermediul unor povestiri cu tâlc și morală. Pentru
că atâta timp cât e povestea biruitoare în viața noastră, este și speranța un
mare adevăr.
3. 6, Maria Luisa Țuculeanu / „Casa dintre salcâmi”
Maria Luisa Țuculeanu face literatură, dar refuză ficțiunea și folosește
un gen de scriitură apropiată de cea autobiografică și eseistică, fiindcă,
atunci, ideea de roman poate fi prezentă în astfel de încercări, în a-ți reda
și propria poveste. Să scrii viața unor personaje este modul în care și-a
definit tipul de scriitură, în care se simte, de la început, responsabilitatea
de a scrie în numele propriei profesii, cum este și aceea de profesor în
învățământul școlar.
Cartea aceasta este concepută ca o scriere poematică, cu descrieri
picturale despre un ținut din „Nordul Moldovei, unde oamenii trăiesc după legile
vechi și se află o pădure măiastră ca o catedrală”. Acolo, într-un zăvoi de
salcâmi, doi tineri veniți aici cu gânduri bune, doi oameni, un destin, și-au
construit o casă ocrotită la umbra salcâmilor și „în mijlocul lumii”. Cei doi
protagoniști ai romanului sunt George și Lola. George, abia scăpat de pe
băncile studenției, vine în acest colț de lume pentru a prelua funcția de
învățător la școala din urbea respectivă. Îi urmează Lola, profesoara de
literatură și limba română. O vreme, cei doi se ocupă de educația copiilor, de
pregătirea lor pentru viață, așa cum și ei au pornit pe acest drum. Gazdele la
care trag cei doi se arată a fi oameni simpli și primitori. Primul este George,
care vine în sat, apoi îi urmează și Lola, iar gazdele lor sunt în colțuri
diferite ale satului. George va reține vorbele gazdei sale, care îi spune: „Ia
aminte la mine, odată ce bei apă de la izvorul din vale, aici te împământenești
și tot aici te însori”. De altfel, aceasta este profeția care se va împlini nu
mult după sosirea Lolei la școala unde predă George. Pentru că, într-o bună zi,
George va veni cu un buchet de flori de câmp în mână la gazda Lolei, unul nea
Firică, și o va cere în căsătorie. Acum, odată însurat, este timpul să-și facă
și o casă. Lola descoperise, în peregrinările ei prin pădure, cu clasa și
profesorii amici, un loc cu salcâmi, unde simțise ea că își va face o casă.
Casa se va ridica, încet-încet, iar cei doi își vor duce viața în mijlocul
salcâmilor. Își vor amenaja și o grădină care va stârni admirația vecinilor
lor.
În viața lor vin repede și cele două fetițe, Selena și Eliza, iar
autoarea ne introduce în largi descrieri poematice despre copilăria lor și
viața școlară: mai întâi gimnaziul, apoi liceul și studenția în Iași. Drumurile
spre orașul unde își petrec anii de liceu și de studenție, de acolo, din
ținutul pădurii și până la oraș, sunt uneori pline de peripeții și de multe
necunoscute. Uneori ne pierdem în hățișul descrierilor picante. Peste ani,
trecând pe la mormintele celor doi învățători, George și Lola, fetele, dar și
trecătorii locului, își vor reaminti momentele de fericire trăite de cei doi.
Așadar, o carte-omagiu adusă rădăcinilor celor care au construit casa
dintre salcâmi, o narațiune scrisă cu penelul unei pictorițe. Și asta pentru că
nouă ni se pare că oscilează între notația jurnalieră și pagina de autoanaliză,
de multe ori apropiindu-se de poemul în proză, în încercarea de a anexa noi
teritorii de literaturitate.
(va urma curând: și ultima serie de 3 cărți prezentate)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu