sonet de iarnă cu lună
tu
mă știi că-n orele de noapte
când
și vântul urlă la răscruci
stau
la geam, pendula-n hol mai bate
bat
în geam și crengile de nuci.
simt
cum prin nămeți îți faci cărare
pe-așa
lună gerul e stăpân
și-mi
închipui cârd de lupi în zare
cum
din grote, iată, foamea-i mân.
țin
să vii mai repede la mine
să
mai punem câte-un lemn pe foc
sufletul
prin gânduri doar la tine,
pare
zgribulit într-un cojoc.
dar
mai sper că luna drumu-ți ține
ca
să-ți pun sub pernă busuioc.
Tudor Cicu
dintr-un
basm de demult
am
citit undeva că ai scris un poem
c-ai
pus și într-un vers, feerică ninsoare
te-aștept
azi în balcon ca amândoi să bem
un
ceai călduț de tei, ca-n cel hotel la mare.
ții
minte cum spuneam, cum parcă am visat
că
zile-n șir a nins?... nămeți pân’ la fereastră
iar
viscolul prin horn urla neîncetat
și
corbii s-agitau pe-ntinderea albastră.
„Pari
chiar copil! spuneai. și-n mintea ta e iad
ce
năzăriri îți trec, ca-n vremuri vechi de gală
mă
tem că într-o zi vei fi un pom de brad,
crăiasa
din zăpezi va face o escală
cu
renii ei de basm. în rochii lungi de jad
și-aștepți
acel poem... scris, iată, cu migală!”
Tudor Cicu
cântec îndepărtat
te-am zărit într-un vis. puneai frâul pe murg
când mestecenii-n drum unduiau în amurg
de la geam îmi doream o privire s-arunci
și-un sărut să îți fur fără alte porunci.
dar de unde să știu că un semn n-ai să faci
și te pierzi la galop în plin câmp printre maci?
simt cum viersul, de-atunci, nu mai curge domol
bate stins doar prin somn, ca pendula pe hol.
pe cer luna privește. și ea se tot miră
văzând ielele-n iaz cum în dans se înșiră.
însă noaptea, ce clopot în inimă-mi sună
căci zadarnic mi-s ochii pe zări... doar furtună!
sosesc gânduri de-a valma. ca norii dau roată
și la porțile-nchise insistă să bată.
Tudor Cicu
(din vol. nu ești în povestea aceasta/ed. editgraph, 2020)
(apărută în Timpul de Constanța/2026)
