sub ochii noștri mirați

 

sub ochii noștri mirați

 

când Raskolnikov îi spunea Soniei

că „poate nici nu există Dumnezeu” -

nu știu să fi fost un om mai nefericit

pe lume.

mai drept ar fi să spun

că era gata să-și dea viața

și el chiar a iubit din prima clipă femeia.

vezi, dragul meu! mi-ai spus

tu nici nu știi

cum oamenii se strâng în casele lor

și-și trăiesc singurătățile

totul e așa

ca și cum trece un fazan pe deasupra pădurii

și iată că ninge...

cineva crede în minuni salvatoare

și pare că lumea e o aiureală,

sau doar eu am văzut pe fereastră un vis.

cât timp s-a pus zăpada aici;

și făcându-se târziu, să se fi rugat cineva

la Dumnezeu pentru noi?

așa cum cu mâinile sub cap mi s-a întâmplat

de câteva ori să visez că cineva trăgea noaptea

și sub ochi mirați ai Soniei Marmeladova

plecată cu troica acolo unde, nu pe pământ

pesemne de sus, auzim noi strigătul ei:

„n-ai mințit! n-ai mințit!

am văzut raiul

și că ai fost în el”