sonet de iarnă cu lună
tu
mă știi că-n orele de noapte
când
și vântul urlă la răscruci
stau
la geam, pendula-n hol mai bate
bat
în geam și crengile de nuci.
simt
cum prin nămeți îți faci cărare
pe-așa
lună gerul e stăpân
și-mi
închipui cârd de lupi în zare
cum
din grote, iată, foamea-i mân.
țin
să vii mai repede la mine
să
mai punem câte-un lemn pe foc
sufletul
prin gânduri doar la tine,
pare
zgribulit într-un cojoc.
dar
mai sper că luna drumu-ți ține
ca
să-ți pun sub pernă busuioc.
Tudor Cicu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu