ȚINUTA REGALĂ A UNEI ANTOLOGII
Antologia de față, cu un nume mai rar întâlnit (Pandemia culturală), pare să fi scos, metaforic vorbind, baioneta scriitorilor și aspiranților la lumea literară din carâmbul celor peste 230 pagini, de ne-a aruncat dintr-o dată pe tărâmul unui picior de plai mioritic al secolului al XXI-lea, prin inspirația Asociației Liga Scriitorilor Filiala Buzău, cea care a și inițiat acest concurs de proză și poezie. Evenimentul merită sărbătorit cu multă şampanie fiindcă, iată, a sosit vremea ca versul Slăvitele şampanii (ce) îmbătrâneau duhnind a oţet – cum ar fi zis poetul Ion Gheorghe, să-şi piardă sensul gândit de poet. E un început: miroase a praf de puşcă în scrierile celor care au contribuit la apariţia acestei antologii şi suntem siguri că ecoul ei se va face curând auzit peste tot. Sunt oameni fericiţi, cei care scriu? La această întrebare, aş afirma, că, în vremurile acestea, cerul este din ce în ce mai fumuriu, abia licărind uneori, câte o lumină de speranţă. Heidegger, vorbind despre limbajul poeziei la Hölderlin, ne îndemna să nu citim poeziile la întâmplare şi fără o pregătire prealabilă. Pentru că este limba cuvântului scris, ori pentru că nu este în măsură (cel nepregătit) să realizeze, în mod efectiv, că poezia nu este o ctitorie a fiinţei? Dar cine ne va îndruma pe drumul ce urmează să ne arate adevărata cale? Dar, nu cumva, tot prin cuvânt, omul a cutezat a gândi să meargă şi mai departe? Cum s-ar zice, a cutezat să iasă către Fiinţă şi să-i pătrundă în intimitate? Închei aceste rânduri de introducere în cuvântul meu înainte, gândindu-mă la Marin Sorescu, cel care ar fi vrut ca în poezia noastră să apară şi cel aşteptat, spre care să ne uităm cu toţii ca la cineva dintr-o altă lume.
Antologia se deschide prin eseul intitulat Gânduri pastorale pentru vremurile de azi de preot Mihail Milea, care ne vorbește pe înțelesul nostru despre învățăturile din Sfânta Scriptură, pentru a-i învăța pe oameni să se protejeze împotriva nenorocirilor de tot felul, căzute azi, în vreme de pandemie, asupra oamenilor. Se cuvine să ne ațintim privirea, mai întâi, asupra celor aflați pe podium: Ionica Bandrabur, Elena Toma, Lilioara Macovei (premiile I-III la proză) și Elena Căpățână (mențiune), dar și a doamnei Gina Agapie (eseu). Așadar, la capitolul proză, ne bucurăm de schiţa Leagănul lui moș Bâcă de Ionica Bandrabur, o proză scrisă cu mână rece, o proză de conştiinţă şi zbatere ideatică despre leagănul minune care înveselea lumea satului odată cu venirea sărbătorilor de paște. Un autor care promite este și Elena Toma cu schiţa sa despre cugetare şi speranţă Fericirea, la marginea satului, o proză reală despre oameni curați și fericirea lor. Lilioara Macovei, în schița Cămeșa cu mărgeaua neagră, vine cu o poveste despre frumoasa ie țărănească, sau cămeșă de ținut a bunicii. Elena Căpățînă, în schița intitulată Luxația tradițională, scrisă cu o nețărmurită încredere în obiceiurile străvechi, ne istorisește despre legătura miraculoasă a bunicii, meșteră în tratarea luxațiilor de picior. La eseu, Gina Agapie, în Icoane în care ne oglindim ca popor ne zugrăvește liric chipul doamnei Ana Stănică (meșter popular cu chip de păpușă), despre pasiunile și păpușile ei cu chipuri din basmele românești. La capitolul proză mai trebuie să amintim și alte nume bine cunoscute de noi: Nicolae Birceanu, Petre Rotaru-Colți, ș.a. Cei doi vin cu povestiri reale din timpul vieții lor, întâmplări și istorisiri din lumea satului, vorbind despre grozăvia naturii care a lovit satele din Bărăgan prin inundații grele în anii 1970, dar și despre tradițiile uitate. Şi, nu mă refer la proza din zilele noastre, a cărei menţionare în vreo revistă sau alta, necesită întregul, pentru a discuta despre ea, pe coordonate critice. Bucăţile de proză, din zilele noastre, apărute ici-acolo, prin diverse reviste, nu trezesc decât interesul de a intra în posesia cărţii, pentru a putea comenta câte ceva despre arta scrisului.
Prozei îi urmează, la loc de
cinste, în paginile amintitei antologii, poezia: prin câștigătorii la această
secțiune aflându-se Constantin Mosor cu A murit bătrâna lampă (o poezie
tandră despre amintirea lămpii cu gaz din perete, dar și a chipului suav al
bunicii), Marilena Răghinaru cu Iubiți limba română (o frumoasă
poezie dedicată limbii române) și Ionica Bandrabur cu În noaptea asta (dedicată
nopților de sânziene). Toți aceștia versificând cu candoare şi ritmând când în iambi,
când trohei ori dactili, afirmați ca poeți ai sonurilor lirice cântate în dulcele stil clasic. La
mențiune am reținut nume ca: Angela Petre și Victor Cobzac. Antologia mai
cuprinde și nume cunoscute de cititori, unul dintre ele fiind al scriitorului Cornel
Diaconu, aici poet liric, cum ne obişnuise, deja, prin diverse reviste. Iar
parodia Căprioara, a lui Mihai Sălcuțan, atrage atenția și pansează
sufletește, o rană deschisă, neștiută, în cititor. Este dacă vreți, candela cu
care autorul ei ne luminează, spiritual, speranțele.
Există și o categorie a
laureaților tineri: în proză întâlnim pe Teodora Paraschiv, Teodora Nicolescu,
Karina Ioana Muntean (o tânără speranță, buzoiancă, ce vine în fața cititorilor
cu duioase amintiri din copilărie), Elena Lupu, Mihai-Sebastian Petrache ș.a Poezia este fiica unei raţiuni superioare,
nimic durabil şi esenţial nu apare acolo unde nu există un spirit care poate
gândi marile categorii şi poate pune ordine în haosul aproximaţiilor…
spunea Eugen Simion. Daţi-mi voie să mă îndoiesc şi eu de câte ceva din tot ce
am afirmat cândva cu privire la rostul şi fericirea celor care scriu, precum și
acel J.L.Borges care spunea răspicat: Fiecare
se îndoieşte de arta sa şi de propriile-i mijloace. De aceea, citim tot ce
ni se oferă, cu o misterioasă cuviinţă. Apoi, vine în forță, Georgiana Coleș și
Diana Adriana Matei, ambele cu înclinații către proza basmică și lumea de magie
a spiritelor. Iar Teodora Nicolescu, o revelație - (elevă în clasa VIII-a) - cu
o proză care promite un talent aparte. De unde se vede că, lumea în ziua de azi
nu mai e aceea în care scriitorii întâlniţi în copilărie m-au azvârlit şi pe
mine undeva spre ceruri, tare departe de ceea ce Boris Pasternak numea un ecou de clopot, dar vine cu suflu
nou.
O antologie absolut uimitoare în conţinut și care se prezintă, de la primul
până la ultimul participant la concurs, în ţinută regală.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu