La taifas... cu scriitorii Hunedoarei *
(în 12 interviuri)
„Lectura
este un refugiu minunat din fața numeroaselor încercări ale vieții” (ni se
transmite ca mesaj în această carte de interviuri cu scriitori (dar nu numai),
unii dintre ei membri ai „Asociației Scriitorilor Hunedoreni”), aducând firesc
și afirmația că, din cauza avalanșei de scrieri din ultima vreme, „la cărțile
bune se ajunge mai greu, poate cu nedreaptă întârziere”.
Miron
Țic vine înaintea cititorului de pretutindeni cu o nouă carte, La
taifas cu oameni dragi sufletului meu (Editura Amanda Edit,
Bucureşti, 2020), carte de interviuri ce trădează (după opinia
noastră) seninătatea și bucuria spiritului critic, iar faptul că s-a
evitat (în cazul unora) focul polemicii, e doar o problemă de intuiţie
jurnalistică. Interviul (modalitatea prin care se face comuniunea) poate fi construit pentru a reliefa un portret sau
poate fi interesant prin opinii, idei, lămurirea unei atitudini. Prin
această carte, autorul are puterea să exprime cele dinlăuntrul
omului, bucuriile, descoperirile, supărările, trăirile lui...
Mai
toate trimiterile celor intervievați sunt la „anotimpul” numit copilărie,
reliefând anii de școală și cei din vremea adolescenței, când au pornit lupta
pentru afirmare în lumea literelor: „Copilăria rămâne pentru totdeauna sursa
noastră principală de hrană sufletească. Nu se pot uita oamenii asupra
cărora ai deschis ochii întâia dată, mirările când, alături de ei, descopereai
lumea și pe tine însuți” – spune, la un moment dat, un intervievat. Iar revistele de cultură, unele amintite de cei
intervievați, chiar dacă au tiraje mici, ori prestigioasa revistă „Ardealul
literar”, menţionată de autor, sunt lumina și stâlpii de intrare ai societății,
dar pentru ca cititorii să-i cunoască pe cei care trudesc și fac revistele să
apară, calea e interviul luat scriitorului (ce publică și în
revistă) de un jurnalist profesionist. Acesta va studia domeniul de activitate
al interlocutorului, punctând ceea ce corespunde curiozității și dorinței
oamenilor de a cunoaște îndeaproape, preocupările, ideile și faptele celor de
la care se așteaptă precizări, răspunsuri, explicații despre un fapt ori
eveniment.
Voi îndemna și eu cititorul la o astfel de preocupare,
„trudnică” de altfel, dar care nicicum nu-i va fi zadarnică, iar în cele ce
urmează, vom încerca să descurcăm iţele multor întrebări ce îl
macină. Cartea aceasta de interviuri se deschide „stând la taifas”, pe
îndelete, cu preotul Emil Bota. Acesta ne vorbește despre rostul
rugăciunii, al acatistelor (Condace și Icose), despre pildele Mântuitorului
(fiindcă „Pildele și asemănările în învățăturile Domnului Iisus Hristos sunt ca
ferestrele la casă: luminează, lasă lumina să pătrundă în cameră și să alunge
întunericul”), apoi despre miracolul românesc (credința ortodoxă), religia în
școli și multe alte învățături creștine. De reținut, spune preotul: „rugăciunea
trebuie să te lumineze, ca şi cum te-ai pune la priză cu Dumnezeu, care te
luminează şi te încălzeşte. Altfel, spui formule care sunt ale altora”.
Întrebat dacă trebuie să-i cerem lui Dumnezeu (după rugăciune) ceva în
sprijinul nostru, preotul răspunde concis: „Darul nu rămâne fără adaos decât
atunci când nu este mulțumire față de el”. Iar la întrebarea autorului „Este
bine să recunoaștem tot ce am greșit?”, iată ce aflăm: „Puterea aceasta a
iertării n-au primit-o nici îngerii, nici arhanghelii”, de aceea trebuie să
facem „mărturisirea lor înaintea lui Dumnezeu cu căință și cu hotărârea de a nu
mai păcătui, și dobândirea iertării lui Dumnezeu prin dezlegarea preotului”.
Frumoase mărturisiri și vorbe de har! În timp ce citeşti, nu ai cum să nu-ți
păstrezi tensiunea, cadența și interesul pentru cele spuse de preot.
De
la scriitorul Nicolae Țic (fratele autorului și autorul
scenariilor după care s-au turnat filmele: Lupeni 29, Castelul
condamnaţilor, BD în alertă, BD la munte
şi la mare, BD intră în acţiune etc.), aflăm
care este rostul cărților (noastre) scrise: „După ce o carte şi-a luat zborul
către cititori, trăieşti pentru o altă carte. Alte vise îţi dau târcoale şi
acel sfârşit înseamnă un nou început. Deci o carte nu-i ca o haină, care, din
ce o porţi mai mult, cu atâta îţi vine mai bine şi îţi este mai aproape de
corp”. Autorul însă duce discuția în așa fel, încât să știm că a fi scriitor
adevărat înseamnă lecturi întinse de calitate, muncă, adică trudă, talent,
seriozitate și onestitate. Din păcate, scriitorii noștri se tatonează, se
spionează și se invidiază, dar nu se studiază.
Cu Artur
Silvestri, autorul volumului poartă, în timp, o
corespondență asiduă: „L-aş compara cu Dimitrie Cantemir pentru
spiritul său enciclopedic şi cu Eminescu pentru forţa
sentimentelor”. În Cuvinte împotriva mandarinilor (postfaţa
volumului Semne şi peceţi) intervievatul scria: „Eu am
crezut întotdeauna că esenţialul este nu atât de a oficia în spaţiul timpului
închis “în clasă”, ci a face misiune oriunde este nevoie, între oameni cât mai
diferiţi, ce trebuie să afle secretul vieţii lor, care este învoiala cu
Cosmosul”.
Fără
să ne pierdem în detalii, din tabloul psihanalizei speciilor poetice cu forme
fixe amintit de poeta Camelia Ardelean în interviul
dat, desprindem că răspunsurile acesteia i-au dovedit lui Miron Ţic
faptul „că este o adevărată poetă şi prozatoare a scrisului hunedorean.” Întrebată
ce e scrisul pentru ea, poeta răspunde: „Pe lângă faptul că scrisul este,
pentru mine, un “pansament” pentru craterele sufletului, o eliberare din
carcasa de carne a trupului, el mai poate fi şi o poartă de comunicare cu alte
suflete, atunci când vorbele sunt de prisos. În plus, prin scris pot să mă
metamorfozez, să devin cine vreau eu, pot să visez, să dansez, să zbor cu
fluturii sau să înot cu delfinii, nimic nu îmi este imposibil.” Trecerea din
nou la poezie s-a făcut (și) în perioada de colaborator la ziar: „Rolul de
reporter a fost un experiment necesar, care a pus o “pietricică” la formarea
mea de “aspirant la mierea literaturii” de mai târziu şi a avut farmecul său
indubitabil. Totuși poezia îmi este cea mai aproape de suflet”, se mărturisește.
Iar despre scriitori: „Scriitorii sunt, în general, fiinţe sensibile şi uşor de
rănit, iar în “groapa cu lei” a literaturii, nu toţi pot avea norocul lui
Daniel”.
Nora
Hruban (pictoriță)
spune tranșant: „Eu folosesc lutul respectiv la crearea de busturi, figurine,
vaze și bijuterii. Când mă concentrez asupra unei lucrări, îmi folosesc
sensibilitatea, emoțiile și imaginația, identificându-mă cu obiectul sau cu
ființa căreia încerc să-i dau formă”. Iar Aurel Hărăguș (publicist)
afirmă: „În natură se desfășoară, în orice clipă, o poveste, o întâmplare, care
te bucură și care te face fericit”.
Zoița
Bogdan-Tripa,
autoarea volumelor Și trecea un tren şi Gara
cu povești, pe care actorul Radu Beligan o stima nespus,
este întrebată la un moment dat „ce este viața”. Și aflăm „că viaţa-i o
poveste. Se urzeşte din zile şi ani. Ani din ce în ce mai repede trecători, pe
măsură ce se scurg. Se urzeşte din iubiri şi dureri, din întâmplări şi eşecuri,
din pierderi şi recuperări, din iluzii şi speranţe”.
Volumul
de față ne oferă și un moment inedit – corespondența și câteva note despre
poetul vrâncean Dumitru Pricop: „Și iată că a venit timpul să scriu
la trecut despre poetul și prietenul Dumitru Pricop”, spune autorul. Redă apoi
câteva poezii din opera poetului vrâncean. Cităm, pentru frumusețea ei, una
dintre strofe: „Pe mine mama m-a născut pe câmp/ Și mi-a
tăiat buricul cu securea,/ Să fiu în trecere, un fel de sfânt,/ Ca
aerul, ca apa, ca pădurea”. Le-am redat pentru a mă bucura de
miracolul cuvintelor potrivite și a-i bucura și pe cei dragi
„Prințului de Vrancea” în poezie.
Ca
fost pedagog de școală, de la Elena C. Petruț (scriitoare)
aflăm câte ceva despre direcția actuală a școlilor românești. Ne doare sufletul
când auzim, în aceste vremuri, de abandon școlar, de un număr mare de
analfabeți. Iar autorul Miron Țic, cunoscându-i activitatea de fost dascăl, o
întreabă când se va produce schimbarea adevărată în învățământul actual.
Răspuns: „Schimbarea se va produce când niciun dascăl nu va nimeri din
întâmplare în sistem, ci pentru că a optat în cunoștință de cauză și din motive
temeinice pentru această profesie în care dăruirea, inteligența, aptitudinile
didactice să-i fie foarte bine reliefate… Și, dacă e, la o adică, precum se
spune, schimbarea trebuie să înceapă cu fiecare dintre noi”. Întrebată și
despre creația proprie, distinsa scriitoare ne mărturisește: „Poemele îmi sunt,
mai degrabă, niște consemnări trecute prin filtrul sensibilității, reprezintă o
formă de condensare a unor stări sau observări. Probabil că mă voi axa mai mult
pe exprimările în proză”.
Nu
pot să spun că doar prin acești câțiva intervievați am socotit a rămâne
netulburat în fața acestui spectacol al cărții. Dar, cert, în disputa
reporterului cu scriitorii și oamenii de cultură cuprinşi în volum, literatura
a învins. La toți se simte credința că „sabia spiritului” va învinge în timp și
va croi calea spre mai multă îngăduință în lume. Cititorul va găsi în această
carte diverse apariții ale revistelor literare în viața scriitorilor ori va
afla despre cum pot fi însemnate acolo şi alte evenimente: descoperirea unei
cărţi bune, amintiri de pe vremea liceelor din Deva, o discuţie între prieteni,
întâlniri cu oameni deosebiţi (actori, miniștri), legătura omului cu credința
etc. Și de ce nu, întâmplări deosebite din viaţa lor, așa cum găsim și în
interviurile oamenilor de cultură Ion Drăgan, Dumitru Buțoi, Maria
Toma Damșa... și poate ar mai fi fost loc pentru sufletele
unora.
Folosind
o licenţă poetică: „o imagine a vieţii” – “Fericirea se strecoară
uneori pe o uşă pe care ai lăsat-o deschisă fără să vrei. Doresc ca această uşă
să-ţi fie mereu deschisă spre viaţă!”, atribuită lui Radu Beligan,
considerăm că autorul volumului ne-a dat o anume poetică a
interviului.
* Cronică apărută în revista Rotonda Valahă: nr. 19 (octombrie- decembrie/2020)
Tudor Cicu
