1. Cind privesc anumiti oameni ai scenei, ma fascineaza cultura lor (acumulata de-a lungul anilor), si-mi spun; uite domnule, sunt adevarate modele, de ce nu pot imblinzi prin “reprezentarea’ atitor si atitor caractere (jucate pe scena), moravurile acestei societati? Si-i dam crezare lui Ion Vianu, atunci cind spune: “Nu, cultura nu imblinzeste moravurile”. Pentru ca (aduce domnia sa argumente), cultura nu l-a facut pe Stalin nici tolerant, nici macar mai putin brutal decit il stim din istoria tocmai trecuta. Mie imi atrasese atentia citeva versuri ale lui Osip Mandelstam, folosite de un poet buzoian ca “motto” pentru a sa carte de poezii. Nu stiam mai nimic despre poetul rus de origine evreiasca. Am aflat, mai apoi, ca, infruntindu-l pe Stalin, acesta il distruge de pe pozitia celui care detine puterea, desi, Stalin citise mult la viata lui, ii apreciase pe scriitori, ii urmarise intreaga viata pe unii, pentru a-i extermina (vezi cazul Mihail Bulgakov), dar ii terorizeaza si-i protejeaza simultan pe altii (vezi cazul Pasternak si Mihail Bulgakov). De la Stalin ne-a ramas celebra zicere: “Scriitorii sunt ingineri ai sufletului omenesc”. Puskin, Cehov si Dostoievski erau scriitori aparte in inima sa. Dar, in practica si mentalitate, nu s-a putut desprinde de ideile din „Principele” lui Machiaveli, care i-a fost si mentor.
2. O prietena de familie, a gasit printre cartile mele, o poveste pentru copii, scrisa cindva, si intitulata “Caprele din padure’. Dupa ce a citit-o, m-a intrebat (la modul serios), de ce nu scriu o carte de povesti pentru copii, intrucit povestea caprelor din padure, necunoscuta pina acum in literatura pentru copii, a miscat-o si a impresionat-o. Am replicat, ca, am scris aceasta poveste, dupa ce tot improvizasem la ea si o spuneam copiilor mei, seara inainte de culcare. Nu dormeau cei mici, pina nu puneam punct acestei povesti. Sa scriu o carte intreaga insa? Nu stiu daca mai am acea inclinatie, ca pe vremea cind copii mei erau mici. Stiu sigur, acum, ca in fata fiului meu (acum, absolvent de facultate), nu ma mai pot preface ca atunci. Si, nici nu ma va crede ca pe un tata serios. Daca as continua sa scriu povesti pentru copii, mi-e teama ca am sa fiu categorisit de fiul meu “ca cel plecat cu caprele la padure’. Sa ma copilaresc ca atunci cind le spuneam povestea mea? M-ar simti si cei mici ca nu mai sunt de-al lor. Totul depinde de ce fel de copii am fost si noi cindva. Si, noi, chiar ascultam fermecati, pe linga fusul si fuiorul mamei, povestile care ne-au fermecat copilaria. Si, atunci ce ne lipseste? Povestile lui Andersen? Ale fratilor Grim? Parca, povestea familiei de soareci “Roade-Mult”, care traia sub patul unei cotorante de baba, intr-un bocanc descleiat, ne fermecase mai mult! Daca ar fi sa incep a scrie o carte pentru copii, va trebui sa ma gindesc serios la lumea piticilor si uriasilor din cartile lui Jonathan Swift si cea a piratilor plecati in cautare de comori, din cartile lui Robert Louis Stevenson. Intre cei doi, mi-am petrecut eu, copilaria. Toiagul povestilor, numai intre cei doi l-as imparti.
3. Un poet cunoscut, proprietarul unui blog vestit, si-a inchis recent rubrica de comentarii. E drept, in ultima vreme, comentariile se transformasera adesea, in injurii. Am observat, in ceea ce ma priveste, nu toti participantii la comentarii au simtul critic de a face fata unui dialog cu “cheie” si atunci (simtindu-se depasiti) nu si-au putut stapini nervii si limbajul. Normal, deci, mi se pare, ca atunci cind comentariile frizeaza insulta, proprietarul sa le stearga pur si simplu. Asa mi se pare corect, fata de toti ceilalti care ii citesc blogul literar. Toate comentariile, luate la un loc, ne conduc cu gindul la ceea ce inseamna si reprezinta pentru toti ceilalti, arta conversatiei. Sigur ca, cititorii aleg in cele din urma din n postari, cam o treime dintre ele. In speta, pe cei care au de precizat si punctat cit de cit o chestiune punctuala ori un amanunt demn de interes. Acestia imbogatesc dezbaterea si il implica si pe autorul blogului la a orienta discutia spre noi intelegeri, ori a infirma si stopa subiectivismul altora. Una peste alta, dialogul este necesar, pentru a compensa dorinta unora de a povesti despre orice, cu tacerea si uimirea altora, care-si duc viata fara sa inteleaga si ce li se intimpla si de ce li se intimpla toate cele.