Sunt zile când
toamna...
Sunt zile când toamna precum un hoț pe furiș
Prin duzii de la geam ce-mi trimit câte-un zvon,
Pasărea de aur, dând târcoale la horn
În cele din urmă și-a făcut cuib în frunziș.
Năluciri de toamnă vin câteodată, mi-ai zis
Dă roată ca ploaia ce cade în picuri.
Ca mine, tot mai mulți visăm la nimicuri
Ca și tânguirea acelei păsări de vis.
Dar tot nu sunt sigur, îți strig prin somn ca și cum
(Și-mi arăți candela cu chibritul aprins)
Oriunde, gândeam, în zborul ei m-aș fi prins
Dar nu noaptea asta, nu-‘n viața asta acum.
...Și da, este toamnă, prin pat încă mai dibui
Umbra ta sub cearceaf subțiată de ploi.
Dar luna din geam, oare mai știe de noi,
Ori câte ceva, doar al tău, simt să-i atribui?