până ce se face seară...
până ce se face seară și citim din Allan Poe
te rog să închizi fereastra, corbilor care-‘ncotro
să lăsăm potopul ploii din Esenin, prin eter
ca în Mircea Eliade, când suia nunta în cer.
„suntem încă la-nceputuri. ne așteaptă înainte
dimineți fără de seamăn” îmi spuneai, luam aminte...
aveam însă gura arsă să te pot iubi o vreme,
ghemuită lângă mine tu-mi cereai numai poeme.
ți-am vorbit atunci, de Dante, de Ovidiu și Petrarca
nu simțeam că se scufundă, cu-amândoi, incertă, barca
și aveam puțin și teamă. ca prin vis te-am strâns în
brațe
ca Ofelia pe Hamlet, până moartea să-l agațe
ori pe Rimbaud poezia, la foc tare să-l consume
ca-ntr-un cântec scurt de Stancu, scris la margine de
lume
și sub rugul lunii pline a lipsit doar o scânteie
pe tărâmul unui cântec să dăm visele la cheie
...dar știam de la fereastră, cum priveai țintă la stele
că-‘ntr-o zi și
nunta noastră o s-o facem printre ele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu