Semn de carte - de la scriitorul critic Gheorghe Postelnicu

 

TOAMNA, TOPITĂ GUTUIE

 

 

            Într-o vreme în care mitologia electronică umple rucsacul poeților supermoderniști, Tudor Cicu nu se sfiește să cânte iubirea. Decorul rece, socializarea versificată fac destule victime printre poeți și rezultatul se poate numi poezie aproximativă, adică un produs straniu fără început și fără sfârșit, inspirat de spontaneitatea dicteului și a dicționarului de barbarisme. Spre bucuria noastră de cititori împătimiți, Tudor Cicu se dovedește și în ultimul volum de versuri (,,nu ești în povestea aceasta”, Buzău, 2020) un prețuitor al candorii și al sunetului delicat. Ca poet, are în atelier suficiente scule gramaticale și lexicale care să scoată sonuri curate care cheamă emoția.

            Dintr-un patetic ,,Cuvânt înainte”, intitulat ,,ce este poezia?”, utilă artă poetică pentru lirica contemporană, înțelegem că poezia poate fi cântecul păsărilor, glasul clopotului, foșnetul frunzelor, lumea satului de altădată, ecoul amintirii, ecoul iubirii, îndoiala, fantasmele căutate și negăsite vreodată. Poezia poate fi universul din afara poeziei, o poveste cu erou necunoscut. O poveste care și-a alungat autorul. Poezia poate fi totul.

            Bunul nostru prieten înțelege poezia altfel decât confrații săi. Din acest motiv nu și-a găsit cititorii și criticii potriviți care să intre în poveștile sale lirice. Tudor Cicu este, în primul rând, un cititor permanent de poezie mare, de poezie adevărată, de poezie clasică română și universală. Este nevoit să citească și poezie electronică pentru a-și susține ,,semnalul de carte” din publicații și de pe bloguri, dar, se vede din toate, o tratează cu îngăduință, dar nu o iubește. Citindu-i și recitindu-i încântătoarele construcții lirice, parcă îi auzim pe Esenin, pe Rilke, pe Hӧlderlin. Superb! Cai, păsări, stepă, sănii și zăpezi, gări pustii, rime și fum. Copleșitor! Trenuri, peroane. Acel vergilian fugit irreparabile tempus, acel spleen romantic și simbolist.

            Poezia ultimelor decenii, prea sincronizată cu moda, încearcă să deschidă drumuri noi. Îi lipsește însă dramatismul, adică ceea ce au versurile lui Tudor Cicu, continuatorul unei tradiții, matrice și impuls care mai pot descătușa latențele încremenite ale liricii tradiționale, avându-l la un capăt pe Eminescu, iar la celălalt, pe Nichita Stănescu. Aș mai spune că în poemele lui Tudor Cicu niciun cuvânt, nicio imagine nu sunt întâmplătoare sau de prisos. Această rigoare înseamnă caligrafie lirică, proces fără de care bijuteriile nu ar străluci, iar acest lucru, poetul îl cunoaște cel dintâi. Din această cauză nu ne putem hotărî ce să cităm. O pot face șlefuitorii de recenzii. Natura și iubirea se simt bine împreună, iar coabitarea pare de lungă durată, la cât de largă e banda pe care cele două teme se pot întâlni, la cât de naturale sunt simbolurile acestor poeme de o limpezime uluitoare, aflate împreună în vecinătatea existențialului, a basmului și a cântecului erotic. Neîndoielnic, versurile lui Tudor Cicu din ,,nu ești în povestea aceasta” poartă ,,semnul celor aleși”: ,,farmecul limbajului”.

 

Gheorghe Postelnicu, scriitor critic.