umbre pe pânză
vrând să-ți schițez portretul pe pânză
priveam urmele ploii lăsate pe fereastră
și nu înțelegeam
cum poate umbra prințului de la Elsinore
să coboare din poemul abia scris, anunțând:
„se va porni furtuna curând!”
deasupra, ciorile desprinse din crâng
veneau spre mine în picaj, ca ploaia
în parc, umbrele noastre
își plimba norocul pe alei
eu, cel pornit la drum să-și găsească norocul
și mereu în față umbra ta
planând ca o pasăre cernită în viață.
vei spune că sună ca o provocare
că de fapt caut lumea din tine
în încercarea de a răzbi singura poartă deschisă
a destinului suflând în fluierul de soc
acest ultim cântec promis de ursitoare
și despre care
mult mai târziu poemul abia scris
ar fi stat mărturie
că acel stol de păsări privite prin fereastră
ar fi fost ultima mea privire către cer
de unde ți-aș fi strigat:
”de ce ne-am plânge de-atâta noroc?”
Tudor Cicu
nu-mi spune ceea ce
RăspundețiȘtergereas vrea sa aud cand
ploua necontenit
pe strada mea
si sufletul e gol
si ud pana la piele
nu-mi spune ca-s nebuna
pentru ca stau asa,
cu inima cascata a mirare
spune-mi ce nu mi-ai spus
niciodata
sopteste-mi cum numai
stelele ii soptesc lunii
pe bolta senina
iubeste-ma pana la
ultima celula,
pana la ultimul strop
soarbe-ma cu inghitituri mici
ca pe cel mai ales vin
si nu lasa paharul sa fie
vreodata gol
viata, dragule,
este o poezie,
daca stii s-o
potrivesti in versuri
asa ca da-mi
in noaptea asta
toate rimele din lume
inainte sa se scurga
pe pamant
ultima picatura de ploaie
...da, viața este poezie, în marea noastră trecere pe pământ.Hemingway spunea undeva că este și o mare aventură.
RăspundețiȘtergere