Romanul „Pierduți prin Siberia” ... ieșit recent de la editură (a pornit deja către cititori)
„Vântul
urlă ca un câine abandonat în cimitir, la mormântul stăpânului său. Ne îmbarcăm
pentru frontul de răsărit, în ultimul tren (se aude) ce va pleca către pământul Rusiei, acolo unde corpul 6 de
armată şi divizia 18 infanterie duce lupte grele în drumul deschis către
Stalingrad. În dimineaţa acelei zile de 4 noiembrie 1942, un şir de oameni se
agita încontinuu pe peronul gării din Buzău. De la fereastra vagonului o căutam
prin mulţime pe Elenuța. O ştiam nedezlipită de stâlpul felinarului de pe
peronul unde ţinuse să îmi înlănţuie umerii cu braţele, într-o încleştare cum
numai ea ştia să mi-o dea. Învârtea o batistă albă, în aer, apoi se rupea de
stâlpul de felinar, ca şi cum s-ar fi lăsat purtată de puhoiul de oameni, dar
se rotea repede pe picioare, şi se agăţa din nou de stâlpul felinarului, apoi
şi-o ducea la gură şi îşi astupa plânsul în ea. O armonică scâncea undeva mai
departe. Se auzea până la mine glasul celui care fredona un cântec de adio. Nu
realizam pentru cine anume îl cânta. Se prea poate să fi fost un om al
„norocului”, sau dimpotrivă, al nenorocului, pentru noi toţi”
* text reprodus din carte pe coperta IV-a: (pagini din jurnalul de pe front al slt. Costea P.)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu