dorințe

 

dorințe

 

dacă ai Doamne-n ceruri și timp cumva să-ți faci

pune-n Geneză-atâta, ceva un rând mai jos:

să nu-mi aduci la scaldă doar ursitori și vraci

ci adu peștișorul de aur, lunecos...

 

a-mi cetlui ursita, cu solzul între dinți

că trâmbițe și surle, o, Doamne-n niciun caz!

și-un car de draci să-mi ducă, trena ca unor prinți

ca lui Dănilă, iapa, săltând cu ea prin iaz.

 

un țarc de corbi vreau daru-ți, eu însumi ca dresor

ca să-i trimit în lună, de-acolo într-o stea

iar sub salcâmii-n floare, când tot s-or duce-n zbor

în fiecare seară să fiu doar eu și ea.

 

vezi, Doamne, nu-ți cer aripi, de șoim în plin avânt;

doar visului să-i crească, precum niște momâi

ce Don Quijote văzuse, în morile de vânt...

săltând pe catalige în lupta sa dintâi.

 

și ultima dorință... pe pragul de noroc;

ninsorile să cadă, în dans, sub geamul ei

chiar mii de ani de-or trece, cu veacuri la mijloc

dar va citi și află, că-i ea în toate trei.