de ce ești
trist, mi-a zis umbra
azi
poezia are gura arsă, am zis
și
uite câtă lumină e afară
dar
poetul Lucian Mănăilescu nu mai e
să
ne vorbească de mistere
ție
poate ți-e teamă de altceva, m-a întrebat umbra
am
vrut să-ți dau o nădejde
dar
nu mai putem să te urmăm și noi în cerul tău
i-am
zis umbrei.
„eu
însă n-am nici un fel de dar”
și
o, da! nu era un strigăt pământesc
era
dincolo de mine și ne despărțea
pe
amândoi
că
tocmai soarele acela căzut în mare
mă
neliniștise.
„tu
nu vrei să înțelegi,
eu
am să mor înainte de tine
ca
tu să rămâi așa ca acum”.
mi-a zis umbra și m-a făcut gânditor.
Să fie pomenit! Sufletul lui a plecat spre o lume fără durere...
RăspundețiȘtergereA mai plecat unul dintre noi... Cuvintele noastre nuștiu cât mai ajută, dar rămân acolo în suflete să alunge tristețea. Mihai Macovei îmi spunea că (în urmă cu 2 săptămâni) l-a întâlnit și, la întrebarea firească „ce mai faci bătrâne?”, i s-a plâns că simte că vine „aia cu coasa” din urmă, tare, iar el ca încurajare: „lasă, că te internezi, o să faci operația și scapi”, el ar fi spus „glumind” (în felul lui ironizând moartea) - dacă asta se poate numi glumă: „doar Dostoievski mă mai scapă!” Ce e viața!...
RăspundețiȘtergereRăscolitor! Drum lin în lumină! În veci pomenirea Lui!
RăspundețiȘtergereDe ce astfel de oameni nu sunt promovați mai mult, nu cred să înțeleg vreodată... 😔Dumnezeu să-l ierte!
RăspundețiȘtergereNu știu să-ți răspund... (sau mă fac), dar continuăm să scriem pentru mai târziu... acolo unde un suflet, cine știe în ce colț de țară, așteaptă să fie salvat din „neînțelegerea clipei”.
Ștergere