se spune că e timpul...
se spune că e timpul
ca destinul să-mi zâmbească ironic
să-mi pună întrebări
cum cel ce nu fusese niciodată iubit
ori a crezut că poate să râdă în voie
e și fericit.
fericit ca cel care a deschis fereastra spre cer
și atât de mult a iubit el semnul cu mâna
făcut la plecarea ta.
de atunci tot aud glasul celui alungat de talaz
și pe mare asudau la vâsle ai mei
iar mie mi se încleștase gura.
mâine, domnule, mâine spui tu
e vremea să ne întoarcem viscoliți de amintiri;
eu o să mă uit în ochii tăi
și singura pasăre stingheră din vârful copacului
în timp ce voi deschide fereastra
ori aș povesti cuiva
ce se întâmplă cu noi,
n-ar fi spaima din aceste zile
și atâtea nopți întregi.
"e vremea să ne întoarcem viscoliți de amintiri"... cat de frumos! intr-adevar, e o vreme pt toate; uneori, astfel de intoarceri pot reinvia relatii, cu conditia ca fiecare sa fie constient de bucata sa de efort, si-atunci nu ar mai ramane nimeni si nimic stingher...
RăspundețiȘtergere„Eu sunt omul. Am suferit. Am fost de față.” - Walt Whitman, spunea asta. Gândind (și eu) ce fericire ar fi dacă aș putea gândi ca tine!
Ștergere„Mâine, domnule, mâine”, căci doar viitorul este în stare să judece prezentul, chiar dacă judecata nu mai poate repara nimic, nici „semnul cu mâna făcut la plecare” nu îl mai poate opri. Frumos poem! Felicitări!
RăspundețiȘtergereAșa e! „Norocul de a avea talent nu e de ajuns (spunea Hector Berlioz)”... mai trebuie și talentul de a avea noroc! De fapt, poeții au despicat marea, ca cititorii lor să poată trece unde au visat. Adică, de la o mare la alta și de la râu până la o margine!
Ștergere