pe tine te zidește cerul...

 

pe tine te zidește cerul...

 

pe tine te zidește cerul în vis

pe mine doar norul într-o poezie;

dar frunzele bat la fereastră, mi-ai zis

și-o pasăre doarme pe sîrma din vie.

 

și-ntr-un târziu, totuși, din geam mă ridic

nici nu știu ce hoinar îmi umblă doar gândul

și coala-i tot albă, n-am scris mai nimic

nimic despre mine nu-ți spune nici vântul.

 

o toacă tot sună și sună-‘ntr-un basm

îți spun: nu aud, prea departe-s pe mare!

și-n ochi bat mici semne, simt brațul în spasm

dar țin s-ating țărmul, e visul cel mare.

 

căci umbrei dau roată reci păsări în zbor

ori dimpotrivă, vor să-mi spună de tine...

iar toaca nebună tot bate de zor

sau doar nenorocul ne scrie-n destine?

 

....pe tine te zidise cerul în vis

pe mine doar norul în ploaia de stele

în flux și reflux, dacă tot îmi e scris

spre glezne-ți trag marea. ca-n vis să le spele.