sub ochii noștri mirați
când Raskolnikov îi spunea Soniei
că „poate nici nu există Dumnezeu” -
nu știu să fi fost un om mai nefericit
pe lume.
mai drept ar fi să spun
că era gata să-și dea viața
și el chiar a iubit din prima clipă femeia.
vezi, dragul meu! mi-ai spus
tu nici nu știi
cum oamenii se strâng în casele lor
și-și trăiesc singurătățile
totul e așa
ca și cum trece un fazan pe deasupra pădurii
și iată că ninge...
cineva crede în minuni salvatoare
și pare că lumea e o aiureală,
sau doar eu am văzut pe fereastră un vis.
cât timp s-a pus zăpada aici;
și făcându-se târziu, să se fi rugat cineva
la Dumnezeu pentru noi?
așa cum cu mâinile sub cap mi s-a întâmplat
de câteva ori să visez că cineva trăgea noaptea
și sub ochi mirați ai Soniei Marmeladova
plecată cu troica acolo unde, nu pe pământ
pesemne de sus, auzim noi strigătul ei:
„n-ai mințit! n-ai mințit!
am văzut raiul
și că ai fost în el”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu