Cântec sub
ploaie
Stăteam la geam cu ploaia la fereastră -
un cuc cânta, hainul, sub o coastă
iar roiul frunzelor purtate-n vânt
hălăduia cu dorul pe pământ.
Tu, pasămite, în cealaltă zare
îți pieptănai tristețea peste mare
și vulturii din ochii tăi, sub cer
îmi sfârtecau din vise și mister,
iar vremea arămea sub nucul sfânt
norocu-mi jefuit, fără veșmânt
pe care-l trimisesem ca pe-un faur
să te colinde-n versul meu de aur.
Ce clipă! Mi-a fost dat prin minte, nu?
cum stam la geam, că ploaia erai tu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu