Sunt zile când
toamna...
Sunt zile când toamna precum un hoț pe furiș
Prin duzii de la geam ce-mi trimit câte-un zvon,
Pasărea de aur, dând târcoale la horn
În cele din urmă și-a făcut cuib în frunziș.
Năluciri de toamnă vin câteodată, mi-ai zis
Dă roată ca ploaia ce cade în picuri.
Ca mine, tot mai mulți visăm la nimicuri
Ca și tânguirea acelei păsări de vis.
Dar tot nu sunt sigur, îți strig prin somn ca și cum
(Și-mi arăți candela cu chibritul aprins)
Oriunde, gândeam, în zborul ei m-aș fi prins
Dar nu noaptea asta, nu-‘n viața asta acum.
...Și da, este toamnă, prin pat încă mai dibui
Umbra ta sub cearceaf subțiată de ploi.
Dar luna din geam, oare mai știe de noi,
Ori câte ceva, doar al tău, simt să-i atribui?
sunt zile cand sufletul este toamna si vals,
RăspundețiȘtergerecand duzii la geam spun povesti despre tine,
si tot ce mai am e o trist-amintire
ce-n astfel de clipe revendica al ei glas
mi-am spus ca sunt doar inchipuiri de femeie
straina de sine, ratacita prin timp,
visand, ca cei multi, plasmuiri de anotimp
pe un cer ce-a uitat de falnice zmeie
te-aud sau doar mi se pare prin somn cum ma strigi
si cu mana incepi prin pat sa ma dibui...
esti doar o naluca ce-n mine tagadui
si totusi cu toamna, dorul de tine-mi instigi
sunt zile cand, toamna, sufletul umbla piezis
in nopti cand nici luna pe bolta nu doarme,
cand iarasi de mine ti-e sete si foame...
o fi inima ta cea care plange-n frunzis?
(28.10.23)
„o fi inima ta cea care plange-n frunzis?...
RăspundețiȘtergere- știu eu? În plângerile lui Ieremia (cap.1 v. 16) stă scris: „De aceea plâng, îmi varsă lacrămi ochii, căci s-a depărtat de la mine Cel ce trebuia să-mi învioreze viața”. ...„și totuși cu toamna...” (zici), cu poezia ta, FRUMOS AI RASPUNS!