vineri, 17 mai 2024

„Poveștile lui Melu” - de Stan Brebenel.

 


Ca la șezătoare... tot felul de povești

 

       După o serie de cinci volume, în care a conturat impactul prezenței în poezia română a poeților (ba contemporani, clasici, din diaspora, din lirica feminină și cea a poeților boemi) și a strâns impresii, momente de viață, și cele mai frumoase poezii ale lor în „Șlefuitorii de cuvinte”, Stan Brebenel se înfăţişează cititorului cu un volum de proză scurtă și foarte scurtă sub forma unor tablete și întâmplări anecdotice, intitulat „Poveștile lui Melu” (ed. UZP, 2024/123 pag.), prin care cititorul este invitat să participe, ca la o șezătoare, ori șuetă între flăcăii prezenți la o clacă ținută în casa unui om gospodar, la tot felul de povești cu lumea strânsă în colecția de amintiri a unui povestitor al satului, cam despre cele trăite și văzute pe spirala vieții. Spunem proză scurtă și foarte scurtă, având în vedere cele 80 de tablete anecdotice așternute pe cele 123 pagini ale cărții. Cu privire la mediul din care au fost ele culese, autorul ne mărturisește: „Există în viața fiecărui om, trecut de o anumită vârstă, o perioadă în care întâmplările, evenimentele, amintirile ce au stat ascunse, poate zeci de ani, în cele mai tainice unghere ale sufletului, când acestea pur și simplu năvălesc în viața prezentă”. Unul dintre ei este și Melu Iamandei din Lopătari/jud. Buzău, de la care a auzit majoritatea acestor savuroase povești de viață. Și cu speranța că ele or să aducă, unora, zâmbetul în colțul gurii și să le însenineze fața, ele au fost strânse într-o carte. Carte care ar însenina ziua celui pornit cu trenul ori autobuzul într-o lungă călătorie, sau l-ar destinde pe prosopul întins la plajă sau la iarbă verde, în weekend. „Se cunoaște că cele mai multe dintre nostimadele povestioare vin din zona consumatorilor de alcool și a celor de plăceri carnale” mai spune autorul, dar multe dintre anecdote vin și din lumea slujitorilor bisericii, a gospodarilor strânși în jurul cazanului de țuică, a copiilor care spun, uneori și „lucruri deștepte”, a celor care au făcut armata ori slujesc armele, a întrunirilor cu scriitorii, lumea politicienilor, a celor aflați în servicii de tot felul etc.

      Ele au fost scrise spre a nu fi date uitării în primul rând, dar și pentru a evidenția că încă mai există umor în comunitățile unor oameni trăitori în vâlvătaia himerelor și a viselor prin satele noastre de munte, pe de altă parte, și cred că a primat credința că, în felul acesta, le va scoate din matca unei „nepăsătoare uitări”. Stan Brebenel își cucerește cititorii, atât prin povestirea propriilor isprăvi din anii copilăriei, cât și prin evocarea atmosferei misterioase a celor ce se întâmplă în fiecare din acest colț de județ.

     În cele cca. 80 de proze scurte și foarte scurte există un transfer permanent de stări, reflecții și sensuri cu tâlc, neputând trasa o graniță precisă până unde autorul lucrează cu anecdota, pilda sau comentariile cu tâlc asupra vieții personajelor narate care își cer dreptul la ascultare, cât şi la o judecată dreaptă. O carte de suflet pentru autor, o carte pentru destinderea clipei pentru cititori, greu de povestit despre fiecare tabletă în parte, însă, o carte menită să capteze cititorul prin umorul şi morala destinelor, a oamenilor simpli, născuţi şi trăitori într-un anumit loc conturat de spaţiu şi timp arhaic, peste care ochii lui Dumnezeu pare a nu fi poposit. Și exemplificăm cu schițele: Puntea; Opriți ringhișpilul; Sicriul; Ascuțitul lamelor; La mobilă, la Șontica; Petrov; Părinte, fă ceva!; Frumoși și pățiți; Întâmplare anecdotică cu Dinu Săraru; Întâmplări cu scriitori; Căciula etc. Și acum câte ceva despre atmosfera lor:  

       Dacă e să amintim și cititorului povestea unora dintre ele, cred că întâmplarea redată în tableta Căciula  ascunde în tâlcul ei câte ceva despre istețimea orășeanului mucalit care se întoarce de la târg cu fală mare și musai să închidă gura trecătorului care i-ar fi plăcut să-l pună la punct pe târgoveț. În schița Frumoși și pățiți autorul ține să ne amintească, în evocări atât de vii, că viața fără drame nu există, nici când e vorba despre dragoste. Nararea curge fluent, ca și cum secvențele de viață se petrec sub ochii povestitorului și în anecdota Puntea, deși unii dintre noi cunoaștem că anecdota a circulat și ca poantă. Ascuțitul lamelor face parte din acele întâmplări, care au scos în față ironia, pe de-o parte, și prostia, de cealaltă, relevând, totuși, credința că glumele bune pot îndrepta până și cel mai simplu om de la țară. Schița „Nopți de coșmar” sau  La ocazie”, fac corespondența între vise și tot felul de întâmplări din viața omului. „Opriți ringhișpilul”: „La înmormântare” și „Minunea din plop” sunt ba întâmplări, ba evenimente despre ceva în care cred oamenii, și în special cei care stau sub semnul ursitelor rele, ori a prefăcătoriei, și că până la urmă totul se întoarce înapoi omului otrăvit cu tot felul de clevetiri şi gânduri negre. Și pare evident că în toate aceste povestiri sunt momente din înfrângerile unor destine rămase uitate într-un colţ de lume, lume părăsită uneori de Dumnezeu, alteori chiar sub privirea Celui-de-Sus. Și cam ceea ce se petrece pe pământ între oamenii satului de munte, stă tot sub semnul unor glume.

       Literar, vorbind, unele tablete sunt pecetluite estetic de o eleganţă acaparantă asupra cititorului și doar morala e totdeauna una înaltă, superioară convenţiei sociale și chiar dacă nu au pretenția de a da soluţii ci numai deducţii, după citirea unor întâmplări fără o prea mare însemnătate, astfel de texte scurte au fost date tiparului cu intenția de a scoate din ele ceea ce e esențial: viața și firescul omului simplu, rămas pe locul lui doar cu regretul că viața trece și toate rămân în uitare. Să mai menționăm că stilul direct al narării pune în continuă priză cititorul. Monologul interiorizat al autorului, coparticipant la dramele eroilor săi, salvează în final sufletul acestor oameni  rămași în durerile lor, dar cu acea nostalgie continuă către cititor, și că, astfel de întâmplări, au fost multe și nenumărate... și în viața noastră.

                                                    

                                                                                                                       Tudor Cicu

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu