Ghemul
narativ țesut în jurul
unui testament. *
Pe vremea când citeam romane poliţiste aveam privirile aţintite pe
fiecare pagină şi eram atent la detalii, sperând că voi fi cel dintâi care va
descoperi criminalul chiar înaintea autorului. Aşa credeam pe atunci. Cu timpul
m-am convins că nu era chiar aşa fiindcă, pe măsură ce citeam şi înaintam în
lectura romanelor poliţiste, iţele se încurcau într-aşa hal, încât, îmi
spuneam, n-o să treacă mult şi o să cred că eu sunt autorul crimei. La unii
autori observam un stil tot mai grav şi mai încrâncenat, iar poliţiştii şi
detectivii particulari prezenţi în paginile lor anchetau prea solemni şi
încruntaţi cazuri din ce în ce mai încâlcite şi mai pline de mister. Iar ca cititor
nu aveai cum să nu plonjezi pe deplin în acea lume mereu aflată la confluența
cu teritorii stranii, himerice. Una dintre notele distinctive ale romanului
recent (dintr-o serie de alte cinci romane din Compania detectivilor ale lui Florin Alexandru – Collombo, un autor
care utilizează în scrieri suspansul până la ultima pagină) este realismul
scenariilor de film thriller/suspans. De vreme ce realitatea care se petrece, mai degrabă, undeva la granița dintre real și posibil,
la granița dintre imaginativ și viața reală, lăsând viața să curgă într-un
cadru la limita firescului, acolo unde cu ceva har scriitoricesc ar putea avea loc și acea intruziune
a supranaturalului în lumea reală, realitatea devine ceva mai complexă
decât orice creație literară gen fantasy. Și prin urmare, pentru a o reda, e
nevoie de ceva înzestrare scriitoricescă. Ceea ce găsim din plin și în recentul
roman din seria amintită, roman intitulat „Avangarda căpeteniei hâde” (ed. Ex
Ponto, 2024/352 pag.), unde sursa de inspirație a autorului de romane devine
literatura: arătând că lucrurile de felul celor prezentate în aceste
romane şi lucrurile care se petrec cu adevărat în viaţă, constă în faptul că,
ceea ce se întâmplă în viaţa de toate zilele, e întotdeauna incomparabil mai neobişnuit
decât ceea ce se întâmplă în cărţi. Beneficiind
de forța imaginației autorii de azi ai romanelor polițiste își scriu „poveștile”
gen fantasy înconjurate de un mister care, mai mereu, întreține personajele în
fel și fel de intrigi, miza urmărită rămânând în sfera tipologiilor umane
cărora le oferă o atenție deosebită. Este un mod ingenios prin care se dă sens
acțiunii și justifică și fanteziile autoarului romanului de față, care îi țese
și cititorului o poveste captivantă, punând în personajele sale pasiune,
dragoste, durere și ceva supranatural, toate mergând în aceeași direcție a
aprofundării misterului proiectat pe tot parcursul narațiunii. Prin scenele
cinematice care se petrec cu rapiditate în acțiunea romanului, deși par,
inițial, fără o legătură între ele, bântuie un spirit malefic central (al jurământului
depus de căpetenia hâdă din primele capitole ale romanului), spirit care le sucește
mințile executanților ce acționează în numele sectei 22 („o sectă înființată
pentru a atrage Compania detectivilor într-un ambuteiaj care să se soldeze cu
pierderea de vieți omenești nevinovate”) și le populează cu imagini terifiante.
Parcurgând, în final, un fel de cronică indirectă a unei familii a Custovilor, cu
intruși aflați concomitent în lumea unui trecut misterios, pentru a pătrunde în
lumea complicată a narațiunii de față, cititorul va trebui să se despartă de
percepția unui realism-magic al realităților spațio-temporale din prima parte a
narațiunii, a unor fapte petrecute cu 17 ani în urmă la un jaf obișnuit de
bancă, pentru a descoperi în cea
de-a doua parte a poveștii
secretele tuturor personajelor
participante la desfășurarea evenimentelor ce ulterior au loc, în locuri
stranii. Întâmplări care conduc și cititorul în aceeași direcție a aprofundării
misterului proiectat pe marginea unui testament. În fond, mai toate crimele
„îndeplinite” la comanda căpeteniei hâde de către cuplurile Alina/Geamida,
Suzana/Viorel Moștiuc, Sidonia/Șurelea, membri ai sectei 22, se învârt în jurul
unei crime spectaculoase, prin scena pe care ne-o propune misterul pe care-l
suscită „grozăvia”, justificată de altfel, ce are loc asupra judecătorului Donea,
într-o cameră de întâlniri erotice a hotelului Tornada. Stilul direct al
narării din roman, „autenticitatea” întâmplărilor, elocvenţa desăvârşită a scrierii,
necăutată, firească, te face să nu laşi cartea din mână. Florin Alexandru îi
are ca protagoniști pe detectivii Companiei: Haralamb Gripină - șeful, Alex
Dragu, Grigore Horozei, Marinuș, Ciprian Baltiș, Petre Stan, Tipăreanu, ca la
final să încarce schema cu tinerii Claudiu, Măiță, Miruna ș.a. Flerul șefului
Gripină, din final, care văzuse multe cazuri împuțite la viața sa și-i scosese
sufletul tâlharii, asigură în Istria, la casa lui Ghiță Moștiuc, prinderea
celui de-al doilea aghiotant al căpeteniei hâde, nimeni altul decât Pituliceanu
supranumit și Robin Hood. Primul aghiotant al căpeteniei, Nicușor Pintilie zis
Doctoru, va cădea sub gloanțele detectivilor chiar la mina de la Altân Tepe unde
fusese ascunsă comoara hărăzită prin testament Cristinei, fata abandonată de
Nicolai Custov, în parc, atunci când în urmă cu 17 ani dăduse atacul asupra
băncii cu scopul de a avea suficienți bani cu care să plătească un detectiv
spre a-i desluși ițele morții soției sale Olga. „Ce, credeți că ne aflăm
într-un film, în care rola se învârte și imaginile ne lasă portițe de
descifrare a mesajelor?” se întreba, la început, unul dintre detectivi.
Avem, aici, o poveste a cărei scriitură e mult înrudită cu tablourile
cinematice, astfel încât cititorii să se poată raporta exact la tipul de
personaj descris în aventura acțiunii, întrucât conține multe dialoguri scurte,
cu pasaje descriptive ale unor locuri stranii și treceri rapide de la o
secvență la alta, pentru a reda, în final, o narațiune din lumea fantasy, o
poveste la limita bizarului și al imaginației, cu urmăriri ca-n filmele horror,
cu scene halucinante în pădurea Slava Rusă, bizarerii petrecute prin tuneluri
aflate sub pământ, dar și în obscuritatea unor încăperi ale unor locuințe
famate în care se petrec scene terifiante, și
crime lăsate cam peste tot în drumul membrilor sectei 22, ținta fiind casa
bătrânei Natașa din cătunul aflat la marginea pădurii Slava Rusă, locul unde se
va citi faimosul testament. Toate astea fac din această narațiune un roman
polițist horror. Iar toate drumurile încâlcitei povești duc spre pădurea Slava
Rusă și testamentul lămuritor al averii străbunicului Vladimir Custov. Iar
secretele care se țes în jurul unui testament devin motorul unui ghem narativ
cu tot ce presupune viața și goana după aur. Testament care lăsa întreaga avere
Cristinei, iar după citire, martorii, aflând că bizarele condiții (virginitatea
Cristinei și aflarea în viață a părintelui ei Nicolai Custov) nu erau
îndeplinite, acum profitorii se vor îndrepta spre peștera „călugărului” pentru
a negocia cu avocatul toate drepturile cu privire la avere. Pe acest straniu
drum al întâmplărilor de tot felul cititorul va lua cunoștință cu trecutul misterios,
halucinant al „călugărului” (dublura malefică a lui Iulian Șurelea, patronul
hotelului Tornada, de unde și începuse nebunia). Toate iţele sunt descurcate de
detectivi, ca urmare a scrisorilor trimise în vârful săgeților, în pădurea
Slava Rusă, și încurcate cu dibăcie de „călugărul din peșteră”, nimeni altul
decât Iulian Șurelea, cel cu dublă personalitate, și conduc în final la
arestarea „căpeteniei hâde” „autoarea” din umbră a asasinatelor premeditate. Dar
(încolţeşte întrebarea) cineva doreşte, înadins, înlăturarea Cristinei, pentru
a le acoperi, celorlalți, matrapazlâcurile? La final, Florin Alexandru –
Collombo încearcă să-și salveze personajul drag (aflat în persoana Cristinei),
singura stăpână pe soarta ei, din multele personaje feminine, care, mai toate,
au un sfârșit tragic. Pierderea misterului la final este dat la o parte dintr-o
singură mișcare. Toate astea le va găsi și cititorul în mintea detectivului
nostru, Haralamb Gripină, care joacă o carte mare în final, acolo unde scenele
se succed ca la cinematograf.
Fiecare pagină a acestui roman remarcabil este un dozaj perfect între posibil-imaginar-supranatural,
astfel încât acţiunea să nu cadă nici o clipă în derizoriu. Finalul e unul
dramatic şi se citeşte cu respiraţia tăiată şi îi dă dreptul detectivului să
concluzioneze: „Voi mi-ați făcut oamenii să sufere, noi v-am prăpădit. Nimeni
nu se atinge de oamenii mei, dar voi încă nu ați învățat asta, nu-i așa? Jeguri
umane!”. În roman acțiunea este atât de imprevizibilă și totul se întâmplă
brusc, neașteptat, de avem impresia că suntem conduși de forțele întâmplării și
ale coincidenței. Merită să citiţi cartea, având în vedere numărul mare de
personaje implicate în aceeași poveste și intriga dintre ele.
* cronica a apărut în revista LITERE/nr. 291 - iunie 2024
Tudor Cicu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu