glonțul final
era un han, mai știi?
pe undeva-n Lactee
și chiar un țărm de mare
unde-am sperat să vii...
„am auzit că scrii!”
ai spus doar ca idee
dar ai uitat bag seama,
că toate-s fantezii.
dar poate știi un iaz
ceva mult mai aproape
și-o lebădă ce-ntreabă
de ce nu am noroc.
în gândurile cui,
pe lună plină-n noapte
așa să-mi fi scris soarta,
cu litere de foc?
eu nu găsesc răspuns
și-i pusă întrebarea
când nu mai sunt speranțe,
sau poate doar mă mint?
pe scurt, i-aș cere morții
ce-a câștigat prinsoarea,
ca glonțul tras pe lună
să fie de argint.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu