Șoareci și oameni
Motto: “Dacă n-ai pe
nimeni, o iei razna”
John Ernst Steinbeck (n. 27 februarie 1902, Salinas, California –
d. 20 decembrie 1968 New York) - scriitor american - este laureat al Premiului Nobel
pentru Literatură în 1962 “pentru scrierile sale realiste şi
imaginative, îmbinând un umor afectuos cu o observaţie socială ascuţită”. Realismul
care caracterizează operele sale a fost una dintre trăsăturile distinctive,
esenţiale care i-au asigurat recunoaşterea şi prestigiul. Voci critice îi imputau
lui J.E.Steinbeck caracterul prea teluric al personajelor
sale. Citind nuvela „Şoareci şi oameni” dincolo de asprimea şi ciudăţenia personajelor
sale, vă veţi lăsa cu siguranţă copleşiţi de sensibilitatea cu care această poveste
cu nuanţe parabolice despre prietenie şi destin a fost scrisă; pe de o parte
pentru frumuseţea limbajului utilizat, pe de altă parte pentru firescul
dezarmant al oamenilor: prin simplitatea lor, oameni simpli, care ascund în
suflete un univers de nepătruns şi de nesondat de către cei asemeni lor. Titlul
romanului a fost inspirat dintr-un poem al lui Robert Burns (”To a mouse“)
– cel amintit şi când vorbeam despre J.D. Salingher din „De veghe în lanul de
secară” – dar, evident, rezonează puternic cu mesajul romanului: visul de
veacuri al omului de a avea căsuţa şi locul lui unde să ducă un trai pe care şi
l-a visat o viaţă. La acest vis al lor aderă şi un muncitor negru de la fermă
(Candy), rămas infirm în urma unui accident de muncă, nici unul dintre ei nu-şi
poate, o clipă, imagina, că visul lor se va spulbera dintrodată, precum o şandrama
dinaintea primei furtuni. J.E.Steinbeck a surprins şi ilustrat în mod magistral,
într-un roman/nuvelă de un realism dramatic, visul omului de pretutindeni –
luminos şi radios şi, după cum se poate anticipa, la fel de lipsit de speranţă
şi iluzoriu, ca visul american al celor care cutreierau ţara Americii pe
fondul crizei economice şi pe cel al „marii secete”
de şapte ani din Statele Unite. Măiestria autorului
este aceea de a devoala visul-speranţă, ca fiind ceea ce este de fapt orice vis
– o himeră. Povestea aceasta captivantă, în
sine, nu este lungă şi în aparenţă este simplă, dar mai presus de toate este şocantă.
Se petrecea pe vremea foştilor fermieri din Oklahoma, când muncitorii erau
nevoiţi de a se muta din loc în loc lucrând pe la diferite ferme din cauza saraciei
şi a condiţiilor grele de trai. George Milton, inteligent, dar needucat („scund
şi sprinten, oacheş la faţă, cu ochi neastâmpăraţi şi liniile chipului ascuţite
şi puternice”), şi Lennie Small („exact opusul, un uriaş cu chip nedefinit, cu
ochi mari şi deschişi la culoare şi cu umeri largi, aplecaţi”), un om de
statură mare şi abilităţi mentale limitate ce îl face să semene cu un copil
mare, sunt doi lucrători cu ziua care se îndreaptă spre o fermă în apropiere
de Soledad, California, cu
speranţa că vor găsi de lucru pentru ca „într-o bună zi să adunăm nişte parale,
o să ne luăm o căsuţă şi vreo două pogoane de pământ şi-o vacă şi nişte porci
şi… şi-o să trăim din belşugu’ pământului. Şi-o să avem iepuri”. Iar lucrul
acesta în care nu crezuseră niciodată cu adevărat, pe măsură ce tot repetau cu
vorbe acest vis, el devenea aievea. Aşadar, cei doi prieteni visează să câştige
destui bani ca să-şi cumpere propria fermă, unde Lennie să aibă grijă şi să
mângâie iepuri: („Am avea o căsuţă şi-o cameră numa’ a noastră. C-o sobă mică
de tuci şi iarna am face foc în ea. Pământ nu-i aşa de mult ca să lucrăm toată
ziua. Numa’ vreo şase-şapte ceasuri. Şi n-o să ne spetim încărcând orz unşpe
ceasuri...”). Cei doi fugiseră din Weed, după ce Lennie
fusese acuzat de viol după ce încercase să pipăie rochia unei femei şi se
panicase când aceasta începuse să strige. Alăturarea celor doi li se va părea
celor din jur, cel puţin ciudată. Dar George ştie de ce: „Vreau să rămâi cu
mine, Lennie. Doamne Dumnezeule, dacă eşti de unu’ singur, o să te ia careva de
coiot şi-o să te împuşte”. Bătrânu’ Slim, cel care îi cazează la noua fermă
remarcă: „Mi s-o părut numa’ ciudat că unu’ ţicnit ca el şi unu’ isteţ ca tine
(George - n.n.) umblă laolaltă”. Cititorul nu are cum să nu realizeze, din
acest contrast evident, că soarta celor doi este pecetluită de autor înca de la
început. Bănuind că prietenul său va intra din nou într-o încurcătură, George
stabileşte ca loc de întâlnire în astfel de situaţii poieniţa în care îşi
petrec noaptea înainte de a merge la ferma unde trebuiau să înceapă lucrul. La
noul loc de muncă, cei doi îl întâlnesc pe Curley, fiul şefului, un tânăr
agresiv, de mică statură, cu un complex de inferioritate împotriva
bărbaţilor mai înalţi şi puternici, printre care şi Lenny. Soţia lui Curley
cochetează cu toţi bărbaţii şi Lenny este imediat atras de ea. Ea este şi cea
care va declanşa lanţul de evenimente ce vor devia ireversibil cursul vieţii
celor de la fermă. Considerată o femeie frumoasă, dar frivolă şi ostentativă,
ce nu reuşeşte a obţine respectul a aproape nici unuia dintre modeştii
muncitori de la ferma socrului ei. În contrast cu aceste două personaje, Slim
este amabil, intuitiv şi inteligent. Cum căţeaua lui tocmai fătase, Slim îi dă
lui Lenny unul dintre pui. Acesta ar fi în stare să doarmă în grajd cu căţeii
abia fătaţi, atras de meteahna sa de a simţi pipăind sub degete blăniţa lor
moale, întocmai cum o făcea, cândva, cu şoarecele mort din buzunare. Să credem
că visul s-ar fi îndeplinit, dacă n-ar fi fost, la mijloc, naivitatea lui
Lennie şi neputinţa lui de a distinge răul de bine? Întâmplările tragice ce vor
urma, nu duc decât la singurul deznodământ al naraţiunii de faţă. În faţa mulţimii
înfuriate și înarmată cu puști și pistoale, care îl vor fugări să-l linşeze pe
Lennie, comportamentul lui George rămâne şocant şi greu de înţeles. Finalul se
citeşte cu răsuflarea tăiată. („...ridică
pistolul, îl ţinu drept și îi apropie țeava de ceafa lui Lennie...”). Mai departe nu se poate povesti. Este, oricum,
o călătorie pe care trebuie să o facă fiecare, realizând în tăcere, că prin
visele omului mai bântuie şi himere.
Tudor Cicu
Am aşteptat ziua de ieri să pot lăsa o urare, undeva, să poată fi văzută. Dacă n-a fost să fie, las aici, la comentariul făcut unei "cărţi preferate" - O URARE, de-a fi mereu un bunic fericit, iubitor de semeni şi de cei care doresc în ceea ce priveşte spiritul, o înălţare spre-o lume mai preocupată, mai dreaptă, neegoistă... Ani mulţi, mult har şi, ploi de bucurii.
RăspundețiȘtergere