cum sună printre copacii desfrunziți
cum de nu ți-am spus?
ăsta sunt eu,
ochiul acelui lup încolțit la vânătoare
sau teama care tăia în mine ca niște cuțite
acea funie atârnând de grindă, a nepăsare.
doar astfel ochiului tău repetat
i-ar fi crescut aripi
și mi-ai fi zis: ferește-te!
poate rana mea s-ar fi lecuit;
dar acelor nopți nici unul dintre noi,
nici unul nu le-a numărat bătăile din ceasornic
sau cât mai aproape de granița lor
anotimpul care ne-a trădat.
nici unul nu și-a aflat
drumul către celălalt
unde fiecare poate ar fi găsit o scurtătură
destinul cumva e chiar viața
uneori nu sună nimeni la ușă
nimeni nu va aduce cerul mai jos de-atât
și doar murmuri odată cu poezia
cum sună printre copacii desfrunziți
nimicul acum!
Genială
RăspundețiȘtergereAșadar, iată-mă-s și reîncarnat din lumea fiinţelor imortalizate pe pânza acelor tablouri aproape, din altă lume?, ale unui pictor de geniu ca Gaugain: („...De unde ai/ reapărut? Din care bulgăre de foc mistuit/în nefinit”), şi nu ar e nici măcar, nici nu foloseşte emblema corbului din dorinţa de a se fi apărat în poezie de un Edgar Allan Poe sau un Franz Kafka metamorfozat în orice gânganie posibilă. ...Dar în lumea cuvintelor totul e posibil. Și acel strigăt pentru semnul tău: AHOE!
Ștergereniciunul nu și-a aflat drumul
RăspundețiȘtergerecătre celălalt,
printre cicatricile de pe
sufletele noastre
rătăcite în nopțile
cu lună plină
sau poate în diminețile
cu ceață,
când orbecăiam spre nicăieri,
făcând slalom printre
copacii desfrunziți
în iarna aceasta care
ne-a găsit atât de departe
unul de altul
ți-aș fi spus,
dacă m-ai fi-ntrebat,
că mă găseșți acolo
unde marea se unește
cu soarele, la răsărit,
când inima stă de strajă
ca un far spre alte lumi
și ochii tăi răsar
de nicăieri pe seninul
cerului meu
dar tu te-ai rătăcit înainte
de a păși pe cărarea
luminată de lună
și eu am plecat să te caut,
unde nu credeam vreodată
s-ajung, uitând, ca-ntr-o poveste
veche, să hrănesc cu firimituri
păsările de pradă ce m-au
încolțit pe neașteptate
atunci ți-am auzit
singurătatea urlând
și am știut cât suntem
de aproape,
deși nici unul nu și-a aflat
drumul către celălalt
(waw?!)... o iau ca pe o traducere foarte inspirată a poemului meu, scris sub imperiul „frigurilor unor stări”, care nici nu mai știu cum se numesc.
RăspundețiȘtergerePentru mine a fost doar o altă poezie, diferită de ce ați scris, pornită de la un vers, de la niște gânduri... dacă o considerați traducere, și încă una foarte inspirată, asta nu poate decât să mă bucure. Mulțumesc! 😇
RăspundețiȘtergereE scrisă bine și are un optimism „luminos”. Eu sunt mai întunecat (asta spuneam). Mi-a plăcut!
Ștergere