scrisoare domnului Eminescu
ne-ai spus c-avem o țară ca lacrima de dor
și-aud cum vîntu-afară tot urlă prin zăbrele
văd două păsări albe pe-o sârmă stând rebele
și gânguresc sub câinii, ce latră-așa de zor.
și da, plămân al țării, prinși suntem într-un vers
n-ai crede că sub haină noi chiar purtăm o țară
ce-a plâns peste mormântul celor plecați să moară
ca plugul să nu are, pământ cu lacrimi șters.
vezi, sub al tău luceafăr ne-am strâns azi la mormânt
iar România plânge, când râde ea cu ochii
precum Cenușăreasa în nevisate rochii
strângând la piept scrisoarea, scrisă cu sânge sfânt.
ca preț de-o nemurire să te purtăm în gând
că te-ai născut cu iarna mult încercată vieții
și-n slova ta de aur ai ridicat poeții
să te colinde veșnic, cum vin, se trec... pe rând.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu