nu se mai oprește ploaia...

 

nu se mai oprește ploaia...

 

nu se mai oprește ploaia de ieri

să ne fixeze-n poveste

și tocmai în armuri de ceva seri

cerul se-nvolbura peste

 

și cum tu mi-ai trimis acel zâmbet

gata oricând să mă mire

de acuma și marea-i în vuiet

izbind, lovind... în neștire!

 

pot suna dintr-un corn înspre soare

mă vei auzi, vei veni?

dar te-aud: „ploaia răpăie tare...

cu iluzii nu te hrăni!”

 

și înțeleg. cuvintele-s cheia

când viața ne-a fost ca un vis

„toate-s la voia Ta, dă scânteia!”

noi doi doar atât nu ne-am zis.