sâmbătă, 23 decembrie 2023

Cronici de identificare

 

Cartea din bibliotecă *

1.       Drumuri întrerupte” – de Paulina Georgescu 

            Proza cu încărcătură lirică este autentică atunci când sentimentele celui care o scrie sunt autentice și o transmite, în scriere, și personajelor sale. Paradoxal o astfel de proză este și nu este biografie, dar cu siguranță, între coordonatele lirice confesive și „trăirile” ficționale ale unei imaginații bogate, o astfel de proză este retrăire, având amprenta oricărei povești. Scrierile ei sunt narațiuni psihologice, investigații ale unor suflete și explorează vina, frustările și destinul ascuns în viața de cuplu. Nuvela „Drumuri întrerupte” (editura RAFET/2023) este din categoria acelor povești de viață ce ar fi putut face parte din lumea fiecăruia. Nuvela oferă cititorului acel orizont al așteptărilor cerut de elementul estetic al unei narațiuni care se respectă și e gata să ofere o structură narativă de poveste. Eroina nuvelei își amintește, ca dintr-o altă viață trăită, de iubirea ei nebună, cu insistența că „mâine” poate nu-și va mai aminti nimic. Și se confesează, se confesează cu furie, pe întreg cuprinsul nuvelei pentru a nu uita nimic, ce a fost undeva, cândva, în viața ei. Pe ea o cheamă Maria și pe el, Grig. Dar a fost el cu adevărat omul din viața ei? În discuția cu Val, bărbatul din finalul nuvelei, Maria își amintește de butoaiele din Colonia La Butoaie, uneori având impresia că a trăit acolo cu Grig al ei timp de patru luni într-o vară pe vremea pandemiei care i-a alungat din locuința lor de la bloc. Povestind, povestind, crede că se va salva și va afla câte ceva din taina unei vieți paralele. „Este marea ei provocare”. Aflată la răscruce Maria înțelege, că nu e rău, la ananghie, să ceară ajutor norocului, dar nu e de ajuns, mai trebuie să dea și din mâini, adică să se întoarcă la timpurile petrecute alături de Grig, acolo la butoaie, pe plaja de la Năvodari și să afle dacă nu cumva și Grig „vine dintr-un timp paralel”, sau dintr-o altă viață.   

       Aici, în Colonie, la butoaie, Maria trăiește, pendulând prin amintiri, când în trecut, când în prezent. Ea doar în copilărie, când mergea cu văcuța la păscut pe coclauri, era liberă. Și aici, la mare, se simte cu adevărat liberă. În nuvela psihologică „Drumuri întrerupte” accentul cade pe construcția personajului central, Maria. Încercând să ajungem la inconștientul personal care pare a fi o forţă sintetizatoare capabilă să intuiască interrelaţionarea dintre conştient şi inconştient, regula cu care lucrează scriitura de față ne conduce la opusul percepției (după Sartre) că toți indivizii sunt detestabili și nu există cupluri perfecte. Această dominantă a scriiturii reliefează, în mod paradoxal, o imagistică a Sinelui și vine să fixeze, în mintea cititorului, un personaj care trăiește, inconștient, într-un scenariu psihanalitic, în care fraza „viața nu este un loc sigur”, o va urmări pe eroina nuvelei, până la capătul vieții. Talentul autoarei Paulina Georgescu, axat (în narare) cu precădere pe adâncimea impresionantă şi incomensurabilă a Fiinţei Umane, de a pune ideile în pagină (cu alte cuvinte: simțul ei epic), este remarcabil. Plecarea celor doi eroi de la mare, sosirea lor, înapoi, în habitatul inițial, coincide cu terminarea pandemiei planificate (?) și începerea războiului din Ucraina, dar într-o nouă versiune a cuplului în doi. Stilul acestei scrieri este idilic și elegiac în mare parte, frazarea narării e dinadins fracturată și întreruptă, înainte ca misterul să fie atins ori decriptat. Drumurile făcute cu vaca la păscut din trecutul copilei, seara petrecută la bostana unui om al satului natal, escapadele copiilor la scăldat și multe altele (întâlnite în mai vechea scriere „Incursiune printre amintiri”), sunt scrise cu farmecul unei penițe înmuiată în apele sufletului. În timbru pregnant autoreflexiv autoarea aspiră spre o contopire a contrariilor despre oferta destinului și întruneşte toate calităţile unei prozatoare care nu-şi torturează cititorul cu alambicate construcţii literare, are mai curând, ca trăsătură, acea tendinţă sau dorinţă de a istorisi firesc şi a puncta doar frumuseţea narării directe.

 

2.      „Întoarcerea la simplu”- de Cosmin Șontică

 

      Ficțiunea, alergând pe urmele realității, are șansa să ajungă realitatea și să nască marea literatură, fiindcă ea, deși nu se suprapune realității, oferă cheia de la lacătul realității. Am reținut din Biblie, ca bună învățătură, că „iertarea (împreună cu bunătatea) este privilegiul celor puternici”. Ori, cum aflăm din narațiunea Întoarcerea la simplu de Cosmin Șontică (ed. Editgraph/2023), viața trebuie trăită înainte de a o scrie, fiindcă „viața unui om poate avea și umbre, și lumini”, așa cum ne spune în epilogul nuvelei sale.

      Doctorul din nuvela lui Cosmin Șontică, cel care îl însoțește în călătorie prin tărâmul dintre viață și moarte pe eroul nuvelei Întoarcerea la simplu, prin felul lui de a liniști oamenii, de a-i sfătui, este un exemplu al Omului care iartă. Nuvela lui Cosmin Șontică ne duce cu gândul la pilda lui Iisus de pe munte (găsită în romanul Frații Karamazov al lui Dostoievski), acea lecție dată ucenicilor însoțitori în fața stăpânului care-și bătea vita de povară, fără a gândi că Marea Judecată îl va aștepta și pe el cândva. Nuvela e chiar experiența unui pacient aflat între viață și moarte plecat într-o călătorie imaginară din care are să se descopere cu adevărat. Eroul ei, Ștefan Simionescu, e un om care își face singur norocul în viață, sau cel puțin așa credea el până își începe odiseea vieții, cu o hemoragie nazală, în timp ce se afla la volanul mașinii, alergând după cele necesare unui trai care să-i schimbe viața. Totul a început într-o zi de august, când „puteai sparge un ou pe capota mașinii” pentru a-l găsi prăjit gata. Din această întâmplare se trezește că e dus cu ambulanța la spital și aici pare a nu înțelege îngrijorarea de pe fața soției care îl vizitează. Aici în spital, în câteva momente, viața lui Ștefan „virase pe o stradă cu sens unic”: având ca finalitate decizia celor din spital de a fi, urgent, operat. Prins de spaima cu care vine năprasnica veste a operației, memoria eroului îi reține doar o plimbare la aer curat, în afara spitalului, apoi pe un bulevard, însoțit de doctorul misterios apărut instantaneu la căpătâiul său. Pe acest drum are loc o serie de întâmplări ciudate, multe în contradicție cu ceea ce știa el despre viață. În subconștient i se perindă întrebări multiple la care caută un răspuns: „e drept ce ni se întâmplă?”, „cine a spus că viața e dreaptă?”, „întotdeauna poate fi mai rău?” Cheia nuvelei Întoarcerea la simplu ne este dată chiar de doctorul misterios, însoțitorul eroului nostru din acea călătorie, care îi spune lui Ștefan că doar atunci când vom arunca de pe noi acele poveri a tot ceea ce am strâns într-o viață, în goana după găsirea fericirii (responsabilități, prejudecăți, nevoi, complicații, compromisuri etc), dându-le jos pentru a scăpa de ele, ne întoarcem la viața simplă, adică la viața normală. Tehnica povestirii în povestire pentru cititor este o adresare explicită a prozatorului în scopul atragerii lui în poveste. Cele două planuri îmbinate: real şi ficțiune, dacă răscolesc în cititor un amestec de imagini privind desăvârşirea unui mesaj cu aspiraţii în iubire (pe de o parte) şi suava inocenţă, pândită de peste tot de o spaimă mai vastă ca amurgul cioranian (pe de altă parte), înseamnă că proza și-a atins scopul.

       În nuvela de față autorul ne duce prin păduri virgine și halucinante, câmpuri cu flori luminoase, sate sărăcăcioase despărțite de garduri înalte de locurile în care cei bogați se lăfăiesc în de toate, prin gări unde au loc despărțirile și cele mai frumoase jurăminte de iubire, pe străzi străbătute de durerea unui cortegiu funerar..., toate acestea cu un singur scop: pentru a primi lecția prețuirii celor de lângă noi, cât timp mai sunt în viață. Nuvela pare a fi scrisă pentru „zăbava” celor plecați în călătorii scurte, de week-end, decurge cursiv, limbajul e nepretenţios şi înţelesul se simte confortabil în asemenea alcătuiri. Câtă vreme lucrurile vor sta astfel, nealterate de tulburări echilibristice, nu putem decât admira graţia scrierii buzoianului Cosmin Șontică.

 

* Apărute în revista LITERADURA/ nr. 30 decembrie, 2023

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu