în bezna acelor zile

 

în bezna acelor zile

 

departe din lumea în care plecasem cu o țintă

într-o zi mi-ai ghicit în palmă,

ca să te aud

îți căutam buzele ca-ntr-un tablou de... da Vinci.

multe linii se găseau atunci într-o mare încurcătură

ca și cum Carul Mare pornise de unul singur

să urnească cerul peste noi

sub ploaia care ne făcuse atât de visători.

și când în sfârșit s-au aliniat planetele,

atât de mult mi-a fost dor să te țin în brațe

să cred că doar tu erai cea care mă căutase

și vorbise cu luna.

atât am reținut din gândurile tale,

atât de îndelung răscolite cu sufletul;

cineva, știu, sprijină și umbra noastră

după o ploaie ca asta

și mi-am zis că ar trebui să urmeze zile,

că și în partea aia de lume

m-a căutat cineva,

dar n-am fost acolo.

degeaba a trecut atâta timp

nimeni n-a mai deschis o vorbă

că doar eu sunt cel care încă mai speră

să tragă Carul Mare

pe o ploaie ca asta până la venirea ta;

... acolo unde închipuirile

mai urlă ca lupii în bezna acelor zile.