trag de cuvinte de dimineață până seara
când ai spus:
„ce bine ne stă nouă cu spicele de grâu în păr”
am tresărit în mine
până și în lacul în care ne-am privit
stelele în urma noastră se uimeau
cum de acei miri,
care își puseseră inelele în catedrală
nu înțelegeau
cum vom ști să îngenunchem noi înaintea durerii.
uneori nu mă înțeleg nici eu
trag de cuvinte de dimineață până seara
ca soarele să nu mai treacă
peste podul unde, legat la ochi
am încercat să mă mint c-am fost iubit.
însă așa cum veneai
cu cel trup, plutind,
(ce dumnezeiască apariție!)
aproape că m-aș fi lăsat răstignit,
stihuind în iarba în care ne-am lăsat
de fiecare dată învinși.
Am citit... și simt că sunt acolo... că particip la o revelație intimă... Și totuși, o confesiune dureroasă... dar sinceră. ,,trag de cuvinte de dimineața până seara", o trudă poetică, o căutare continuă a adevărului și chiar a vindecării... De câte ori nu m-am surprins și eu trăgând de cuvinte! Pentru că eu cred în ele și în puterea lor de vindecare.
RăspundețiȘtergereSă fie și în cazul poetului, atunci când scrie un vers, vorba doar despre intuiție?, se întreba J.L. Borges. Poate da, poate nu, dar mai presupune înălțare și privire înapoi, ca retrospectivă, atât la întrebare și poate un răspuns acceptat universal: „Ce este viața? Ceea ce lași în urmă...” Dar în întregul său, acest cântec e și o meditație asupra vieții și a trecerii prin ea, asupra menirii creatorului, a trudei acestuia și a finalității artei sale. Într-o frază, uneori ai imaginea omului truditor, de parcă s-ar târî până la marginea pământului după lumina vieții de odinioară, a celui rămas să-și strige, în tăcere, toate vorbele adunate în gât. Mulțumesc de trecere!
Ștergere