dintr-un basm de demult

 

dintr-un basm de demult

am citit undeva că ai scris un poem

și ai pus într-un vers mult visata ninsoare

eu te-aștept în balcon, amândoi să ne bem

un ceai călduț de tei, ca-n cel hotel la mare.

 

ții minte cum spuneam, cum odată-am visat

necontenit de-a nins?... nămeți pân’ la fereastră

iar viscolul prin horn urla neîncetat

și croncăneau corbii pe-ntinderea albastră.

 

„Pari chiar copil! spuneai. și mintea ta e-un iad

ce năzăriri îți trec, ca-n vremuri vechi de gală

mă tem că într-o zi, vei fi un pom de brad

 

crăiasa din zăpezi să facă o escală

cu renii ei de basm. în rochii lungi de jad

și-aștepți acel poem... scris, iată, cu migală!”