Iubirea încadrată în timp și spațiu
Ancorat la realitatea vieții noastre de după revoluția din '89, dădusem
prin revistele noastre de următoarea știre: „Statisticile recente spun că peste
90 la sută dintre români nu cumpără nicio carte într-un an. Iar scriitorul
român, fără partenerul de dialog, cititorul, pare a fi o Cassandră care
vorbește în pustiu. Dacă ne gândim că oamenii citeau, în loc de altceva,
într-un timp în care toate lipseau.” Alte statistici arătau că 38% din cei care
totuși, au citit o carte, nu înțeleg nimic din ce citesc, iar 31% din români
n-au citit vreodată o carte. Iar dacă e să ne raportăm la țările în care
cititorii au citit măcar o carte pe an, suntem pe locul 27 din 28 de țări în
care s-a făcut statistica. Că doar 16% din tinerii noștri spun că au citit
lunar câte-o carte, să înțeleg că e mulțumitor? Acum, iată, mai nou, poeți și
autori de proză își dau întâlnire, ca la o șezătoare literară, în antologii.
Dar mai citește cineva astfel de cărți? Și dacă, totuși, se
mai citește o astfel de antologie, în care trec prin fața ochilor noștri
imagini risipite, dar parcă prinse într-un vitraliu numit viață, reușește el, cronicarul, să atragă atenția cititorului cu
acest registru armonic de vibrații ale sentimentelor prinse într-un tablou
vizionar? Iată: ne răspundem tot noi! Aceste antologii sunt prefațate cu un cuvânt înainte al cronicarului, de unde și
rolul criticii de întâmpinare, atâta timp cât vine în întâmpinarea cititorilor
și le face cunoștință cu poezia și proza fiecăruia. Iar tu, cititor de
antologie, te întrebi: e suficientă și o astfel de tratare lirică a relației
dintre un poet și opera sa, adusă de cronicarul de întâmpinare, într-o astfel
de antologie? Întrebări care nu pot avea decât un singur răspuns: receptarea
poeziei (sau) prozei este în strânsă legătură cu starea de fascinație a celui
aflat în actul creației. Pentru că iubirea nu pare să fie încadrată în timp și
spațiu, atâta timp cât ea este făcută din toate sentimentele noastre, sentimente
diverse, cu care poetul sau autorul le-a pus într-un registru armonic de
vibrații ale trăirilor sale, găsind și acel echilibru în tot acest zbucium
continuu peste viața care ne epuizează.
Lecturând antologia „Voi sunteți lumina lumii”,
(rezultat al concursului de creație literară ediția II-a/2021, organizat de
Asociația Liga Scriitorilor Filiala Buzău), atenția pe care o acordă Liga
Scriitorilor Filiala Buzău autorilor tineri, are bucuria frumosului mesaj
literar și plăcerea textului cu care vine în întâmpinarea cititorilor, din
creația fiecărui participant cu acel ceva între liric și epic, din punctul de
vedere al vocii interioare. Așa cum viața celui care scrie, este chiar lumea
firească și nu tânguirea sa într-o icoană. Privitor
la modul de deliberare a juriului, va simți și el, cititorul, că sunt şi
gusturi, opinii şi criterii ale juirizării, sigur imanente, dar exigenţa a
contat. Și asta, fiindcă drumul dinspre poezie/proza scurtă spre cititor, trece
atât de aproape de suflarea Creatorului, iar după trecerea sa, cititorul va
desluşi iţele acestei întâmplări petrecute sub ochii lui şi, cât de vastă şi la
sacrificiu i-a fost misiunea, pe măsura ei i-a fost poate izbânda. Astfel parcurs, drumul dinspre poezie/proză spre cititor nu mai este spaima
reală dintr-un timp areal, e chiar realitatea metafizică care l-a înfiorat şi
strivit pe autor, înlocuită de cititor prin sentimentul acesteia. Fără a excela
cu armele stilistice ale autorilor consacrați, câștigătorii locurilor 1,2 și 3 (atât
la poezie cât și proza scurtă) sunt: la poezie (1. Maria Cristina Niță, 2.
Georgeta Drăghici și Gheorghe Oncioiu, 3. Mihaela Socol), iar la proza scurtă
(1. Maria Petrescu și Alexandru Pripon, 2. Roxana Mihaela Constantinescu și
Elena Căpățână, 3. Georgeta Drăghici, Paulina Georgescu, Maria Cristina Niță și
Gheorghe Oncioiu.
Maria
Petrescu (București), în schița poematică, ca o ghilotină din ce în ce mai
lacomă de căutări și răspunsuri, intitulată „Aceasta este viața mea?”, cititorul e furat de pertinența unor
întrebări desprinse ca dintr-un soi de jurnal al clipei; trăire, extaz,
meditație, revelație... într-un prezent etern al trăirii. Iar Alexandru Pripon, în cele două proze,
aruncă o privire retrospectivă vieții unui om în căutarea fericirii aflate nu
departe de el însuși, în ceea ce numim înlăuntrul ființial, ca în a doua proză
să ne vorbească despre credința în Dumnezeul din noi, căci, vorba lui L Blaga:
„Drumul tău nu e-n afară/căile-s în tine însuți”. Cu o proză curată vine și Roxana Mihaela Constantinescu în „Lungul
drum al zilei către noapte”, un drum etern trăit timp de 40 de ani de muncă, de
Maria, în „ceva” ce Eminescu o numea „noaptea-adânc-a veșniciei”, dar care va
continua altfel. Abia la Priboina, unde delta se împreună cu marea, Maria
descoperă într-o noapte, de una singură pe plajă, momentul când ochiul ei
ațintit se deschide unei mai largi perspective asupra fenomenului „trăire”,
intuit de eroină, dar și vizionar asupra lumii fascinante care i l-a scos în
cale. Elena Căpățînă, cu o asumată
autoironie, arată o conștiință critică în schița „Inițiativa civică”, lăsându-l
și pe cititor în voia plăcerii de a divaga și de a-și plasa opiniile
sub semnul „admirației” ironice față de personajul acestui anotimp pandemic
(„covidel”), și ne situăm și noi, alături de autoarea care caută argumente
convingătoare în tot ceea ce propune interpretării. Georgeta Drăghici vine cu o proză despre „povestea unei portocale”,
lăsându-se în voia plăcerii de a divaga și de a-și plasa opiniile sub semnul
admirației pentru relația omului cu universul și cu Dumnezeu, dar caută
argumente convingătoare în tot ceea ce propune tuturor oamenilor despre clipa
de respect și a prețuirii de sine. O poveste a portocalei care încântă. Paulina Georgescu (o autoare destul de
cunoscută în arealul literar al Buzăului), ne încântă și ea cu un fragment
dintr-o proză în lucru, despre lupta Marinei, o eroină cu acel gen de devotament pentru viață pe care trebuie că-l are și
naufragiatul pentru pluta lui. O proză
despre dureri sufletești, despre reproșuri și speranțe, despre prietenie și
iubire. La Maria Cristina Niță, cititorul
se intersectează cu o tratare lirică a relației dintre autoare și proza sa,
întrucât stilul narativ al autoarei își are originile în solemnitatea cugetării
vieții ca un spectacol. Iar Gheorghe
Oncioiu cu „Ziua Cerbului”, intră în detalii la ora de anatomie a unei
grupe de studenți de la secția de chirurgie, atunci când este necesar, pentru a
deveni stăpânul gândurilor și emoțiilor participanților la disecția unui
cadavru, căci timpul, de fapt, ipostaziat în amintire, ne spune că fiecare om e
o lume.
În cazul poeziei
aflate încununată cu laurii acestui concurs, cronicarul acestei antologii
venite în întâmpinarea cititorului nu se lasă cuprins de entuziasmul unora şi
nici de spiritul înălțător al altora, dar nu putem trece cu vederea cantabilitatea
din versurile religioase ale Mariei
Cristina Niță, poeta cu o anume suavitate a versului... dar nici nu-i putem
omite pe cei aflați pe podium la care stilul poeziilor acestora își are originile în solemnitatea cugetării
vieții ca un spectacol. Urmează, prin a fi remarcați, poezia tinerilor îndreptățiți
și ei la un loc pe podium: elevi de liceu (Simona Ștefania Panait, Bogdan
Georgian Răileanu) și eleva gimnaziu: Victoria-Maria Pripon.
Mai departe, asupra celorlalți autori
cuprinși în antologie: Caliopi-Alina Dinu; Lusaper Mihaela Cocoș, Aurelia
Rânjea, Carolina Baldea, Camelia Irina Mihai; Ionica Bandrabur, Cornel Diaconu,
Vasile Mandric, Alexandru Pripon, Marcel Serea, Lăcrămioara Teodorescu (toți
aceștia primind mențiuni), cronicarul se încumetă în analiză pe spaţii mai
largi: creionarea eroilor (în cazul prozei) devine un joc pe care autorii îl
joacă cu plăcerea narării și asta a şi fost dorinţa autorilor, ca mesajul să
ajungă la destinatar. Iar creatorilor de poezie să le urăm „vânt din pupa”,
fiindcă nouă nu ne rămâne decât să plonjăm în apele
îmbietoare ale poeziei lor și întotdeauna cel mai vădit semn al înțelepciunii
este bucuria de a descoperi frumusețea gândului. Și pe bună dreptate cititorul s-ar putea întreba, cum e să găsești ieșirea
dintr-un labirint al capacității fiecăruia dintre autori, sau unul de sinteză;
și modul cum survolează dogmatismul legat de ideal al unui simțământ abia
perceptibil în scrierile lor? După părerea mea, proza pendulează între
arhetipul animus al rațiunii și spiritului autobiografic, și mai reținem că
„din acest tangaj”, pe apele mișcătoare ale literaturii, s-au născut proze/poezii
de o sensibilitate aparte în corecţia înţelegerii unui poet sau prozator
oarecare, ce îi conferă și lectorului prilejul de a transfera şi cititorului
sentimentul coparticipării la interpretare şi imaginaţie. Poate și pentru că
naratorul/poetul nu poate fugi în luntrea sufletului omenesc, ca ultim refugiu,
de temerile sale.
Tudor Cicu
(membru USR Filiala Dobrogea)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu