mi-e teamă să-ți mai scriu
drumul acesta este numai al meu
iar tu, tocmai spuneai
că mulți visează la fel întru noroc.
și undeva, la marginea unei mări
un cimitir de vise bate vântul de o vreme;
ți-aș povesti câte ceva
despre un cal sălbatic ce trece din poemul meu
în basm
iar un ucenic vrăjitor stinge felinarele din calea ta,
decis să ridice pânzele corăbiei între noi.
dar, vezi?
în jur prea se înserează a poveste
și atunci când bate vântul
mărturisesc
același cal sălbatic trece podul imaginar peste ape
spre nisipul flămând.
de-a lungul țărmului el poartă în șa
ardoarea de tine și a morilor de vânt
știi?
am fost cândva vânzător de idei
și iarăși ochilor mei mai săraci cu plecarea ta
luna spânzurată între salcâmi,
ca să-mi alunge spaima
a coborât zarea
și ploaia venită să mijlocească între noi
destinul...
în luntrea acestui poem
la care prea târziu am ajuns.
ti-am aratat prea mult din mine
RăspundețiȘtergereti-am luat mana si ti-am asezat-o
peste inima mea, peste cicatricile mele,
peste ceea ce visez
te-am plimbat pe unde am fost
si pe unde as vrea sa fiu
si te-am lasat sa privesti dincolo de perdea,
sa ma vezi pe mine in sufletul gol,
cu mintea hai-hui, pletele-n vant
si zambete cu subinteles
stii, as putea face din povestea aceasta
una nemuritoare
ti-as putea scrie cate un vers pe minut
si as intra in istorie drept femeia care a scris
cel mai lung poem
si cel mai viu
pt ca as scrie ca si cum ai fi in fata mea, sorbind linistit o cafea,
cafeaua aceea pe care nu am apucat
sa o bem vreodata-mpreuna
tu stii ca nu beau cafea,
numai de dragul tau as comanda una
si aceea ar fi speciala
cu aroma clipelor care-au trecut,
cu mirosul acela irezistibil de mir,
cu nuante de flori de cires
si gust de ciocolata
tu ti-ai aseza atunci degetul peste buzele mele flamande,
ai trage cortina peste ochii tacuti
si te-as ruga sa-mbratisam departarea
din care suntem facuti
caci te-am lasat sa vezi prea multe din mine
si acum s-a facut noapte peste
diminetile din noi
...ăst cântec viața să ți-o umple! Frumos, minunat, bine scris poemul! AVE!
RăspundețiȘtergereLuntrea acestui poem, frumos!
RăspundețiȘtergereFiecare viață e ca o luntre pe apă. Nu marea o poate răsturna, ci faptul că nimeni din cei doi aflați în ea, nu s-au aflat la cârma ei.
RăspundețiȘtergere