la acest poem am visat

 

la acest poem am visat

 

dă-mi mâna

să ne unim degetele a închinare

în acest cântec ce a locuit o vreme tăcerea

și va salva faptele noastre bune.

văd că inima te-a dus în alte direcții

și sufletul meu a fost mâhnit

încercând să n-o arate.

sau poate de la cât ți-am făcut semne

înainte să-mi întorc privirea

am încercat să-ți spun acea poveste

cu acele fulgere care m-au lovit;

tu înțelegi ce greu e să-și imagineze cineva

dacă pendula din camera unde am visat la acest poem

bătea cumva a semn rău?

ai observat, poate cum ne va lămuri

totul, totul! - numai asta visam.

ah, de-aș ști să-ți răspund la această întrebare bizară

de n-au știut nici trecătorii ce să creadă

pe străzile acestui oraș cu gândurile cine știe pe unde

când mi-ai spus cu lacrimi în ochi

„n-avem să trecem peste aceste întâmplări ale zilei !”

iar întunericul s-a despicat în două

și cel dintâi nor negru de furtună

care mi-a sărit în ochi

și putea lămuri totul

a dispărut în beznă

ca și cum mâna cu care scriu te va cuprinde în somn

în fumul ce învăluie orașul

odată cu prima ninsoare.