„Omul dintre două lumi”, un roman din sfera realismului
magic *
Scriitoarea Diana Dobrița Bîlea, cu
cartea sa „Omul dintre două lumi” (Ed.Ex
Ponto, 2017), face să tresalte de bucurie inima cititorului fiindcă, iată,
lumea basmului e la ea acasă în acest roman. Această carte prezintă, în complexitatea plăsmuirlor sale, o explorare imaginară în
spaţiul nebănuit al magiei, al conviețuirii dintre oamenii aflați la granița
dintre două lumi, într-un sătuc situat la Dunăre. Este un roman ce face parte
din sfera realismului magic, cu toate minunățiile pe care le născocește
autoarea dobrogeană, este un poem basmic. Este o
carte admirabilă pe care de fiecare dată o vei citi cu plăcere și cu uimirea că
a putut încăpea în ea atâtea istorii, profeții și viață, tradiții, superstiții,
credințe și obiceiuri străvechi. Este și un roman al magiei unor trăiri, de la
primii fiori ai dragostei între doi tineri, de la nașterea omului și până la
moartea sa, dar și al fascinației vieții aşa cum este aceasta astăzi.
Narațiunea sintetizează două perspective care, în mod obișnuit,
sunt antagonice: perspectiva rațională asupra realității și aceea a acceptării
supranaturalului ca normalitate. În cadrul acestei orientări literare, a
realismului magic, descrierile cele mai realiste se împletesc cu elemente
fantastice și onirice, cu motive din mituri și din basme, dar explorează,
din prima clipă a întâlnirii dintre un el
(perspectivă ireală) și o ea (ființă pământeană)
până la ultimul moment al regăsirii, spațiul basmului popular de la noi, într-o
proză care îndeplineşte aproape exemplar condiţiile care definesc genul
realismului magic, cum sunt, de exemplu, aceste personaje cu puteri magice apărute
în lumea firească a satului.
Romanul este o alegorie
a două conștiințe ce ajung să conviețuiască, ba chiar să se împletească, fără a
da impresia că cele două suflete bântuie prin lumi diferite, dar care nu îşi
pot depăşi condiția de a ieși din tărâmul binelui și al răului. Evenimentele ce
i se vor derula cititorului sub ochi prezintă viața studentei Ileana, acțiunile
sale îndrăznețe pe tărâmul mirific al Dunării („cu poveștile ei cu tot și cu
lumina, înnebunitoare, a soarelui”), temperate de prudența prietenei Luana,
într-o aglomerare a detaliilor şi a patimilor: iubire, ură, violență, delir,
sete de cunoaştere. Ca o trăsătură generală: este și un „roman basmic și
poematic” (definiție dată de Ion Roșioru) ce împleteşte realul cu magicul, un
roman psihologic, sociologic, filosofic, de meditație și comunicare între
semeni etc. Autoarea a reuşit să cuprindă în acest roman toate aspectele
complexe ale unui sat ce încorporează elemente
mitice sau fantastice într-o ficțiune realistă. Cu alte cuvinte, elementele
magice (ale credinței populare, ori din superstiții și ritualuri păgâne) sunt
considerate întâmplări normale. Realitatea și fantasticul coexistă într-o
societate umană cu credințe obișnuite, dar autoarea conduce firesc firul
epic al poveștii de dragoste între Ileana (studenta de la medicină venită de la
oraș) și Călin, „om doar pe jumătate”, poveste petrecută la granița dintre cele
două lumi intangibile. Este o frescă a lumii basmului: speranţa care nu moare
niciodată, credința oamenilor, apocalipsa calamităților naturale (aici seceta),
moartea care vine ca o continuare a vieții pe pământ, profeția omului etc.
Firul epic (deși romanul nu se axează pe nararea unor acțiuni principale) este
descrierea poveștii de dragoste dintre Ileana, sosită în Gârliciu taman în
preziua desfășurării ritualului numit „Caloianul” (menit să alunge seceta și să
aducă ploaia în zonă) și podarul Călin, un tânăr care are puteri paranormale şi
care atrage atenția fetei prin ciudățenia sa de a vorbi cu șacalii din pădure.
De-a lungul ei, povestea de dragoste se împleteşte cu evoluţia satului,
oamenilor din satul de la Dunăre întâmplându-li-se multe: secetă, invazii de
suflete păgâne în insula Pastrama, bătăi de clopote scufundate și prevestitoare
de nenorociri (sau de bucurii!), apariția balaurului, iadul sufletelor celor
înecați în Dunăre și care mențin în zonă o atmosferă apăsătoare etc. Puterea de
imaginație cu care autoarea a creat fresca unei lumi aflate în chinga
superstițiilor, de la începuturile ei și până la ridicarea la cer, nu este altceva decât transpunerea în literatura cultă
a unui univers spiritual rural dominat de credinţa în duhuri suprafireşti
ascunse în elementele naturii și-n dezlegarea ploilor, ori în mersul pe apă, în
vrăjitoare ce ştiu a farmeca și descânta, în demonismul erotic din noaptea de
sânziene, în scena reînvierii tânărului înecat, în vise cu semnificaţie („Să fi
visat totul? se întrebă ea”), în călătoriile și aparițiile eroului Călin dintr-o
lume în alta. Toate acestea culminează cu întâlnirea „de dincolo” cu părinții
morți și cu nunta neobişnuită din finalul romanului. Până şi eroina Ileana este
descumpănită: „Doar că ea avu norocul să fie iubită de un Călin despre care
începu să se întrebe dacă era într-adevăr viu sau dacă nu cumva fusese ucis și
sufletul lui se afla acum sub robia balaurului”. Sub aripa ocrotitoare a
iubitului care o veghează de oriunde s-ar afla și trăind sub imperiul acestei
magii, Ileana nu are cum să nu se întrebe totuşi, punând uneori totul pe seama
minții sale rătăcite: „O fantomă? se întrebă fata tremurând. O proiecție a
minții mele? Sau un om care trăiește între două lumi dintr-un motiv care
deocamdată mie îmi scapă?” E cert: Ileana trăiește o magie scoasă în evidență
prin tăria, credința în iubire și forța de a dărâma ziduri ridicate în calea ei,
prin dorința de a se întoarce la omul iubit și de a se reintegra în
supranaturalul unei lumi basmice.
Dacă la începutul
romanului se întâmplă doar minuni aflate la limita realității: Ileana îl scapă
pe tânărul Ifrim de furia unei peștoaice cu colți ascuțiți, tot ea cu ajutorul
unor plante vindecă rănile pescarului
Florică, botează copilul unei femei căreia îi muriseră primii patru născuți, se
mai auzise că vindecase niște oameni ai satului doar stând de vorbă cu ei etc. Acestea
capătă aură hiperbolizată, pentru ca în decursul narațiunii minunile să se
dezvolte, culminând cu eliberarea sufletelor celor înecați și captivi sub
cupola din adâncul Dunării. De aici
încolo planurile se succed fulgerător între cele două lumi (noaptea de dragoste
„dintr-o altă lume”, moartea copilului nenăscut într-un accident și revenirea
lui miraculoasă la viață, nașterea copilului Ilenei în apa Dunării), spre
uimirea nu doar a prietenei Luana, dar și a preotului care „se gândi că oile
sale o cam luaseră razna, iar el, păstorul, nu fusese atât de vigilent încât să
nu le lase să se îndepărteze așa de tare”. Axul în jurul căruia se rotesc
personajele este Călin, care devenise balaur „ca să-i apere pe oameni de rele”,
iar satele din jur trăiesc povestea balaurului ridicat dintre ei. Este
personajul prin ochii căruia vedem felul în care se transformă oamenii acestui
sat de la Dunăre după ce trec prin nenumărate întâmplări. După cineva din sat,
dintre bătrânii cu darul profeției, Călin se întoarce după șapte ani sub
înfățișarea unui cerb care o va purta pe Ileana într-o călătorie prin lumea „de
dincolo” la întâlnirea cu cei dragi duşi de mult timp. Viața satului se schimbă
în urma reîntoarcerii lui Călin, prefigurând destinul unei viitoare lumi
conduse de iubirea între oameni, sentimentul care poate învinge și moartea.
Povestea acestui sat
mirific de la Dunăre, Gârliciu, a iubirii necondiționate între o pământeană și
un om trăitor între două lumi, constituie o saga și o alegorie basmică. Având
exemple ilustre în lumea realismului magic (Gabriel Garcia Marquez, Mircea
Eliade ș.a.), Diana Dobrița Bîlea e magicianul care știe să facă realitatea și
fantasticul să fuzioneze, iar inserturi de acest tip într-o narațiune îşi trage seva
din mitologia satului românesc din zona mirifică a Dunării, din fabulosul de
inspiraţie folclorică locală. Din perspectiva teoriei realismului magic, putem
asemui povestea cărții cu cele ale autorilor sud-americani, dat fiind că şi în
realismul magic sud-american fabulosul este tot o explorare a poveștilor
tradiţionale locale. Iar cititorul, după lectura cărții, n-are decât să se
întrebe: ce a fost real şi ce s-a întâmplat doar la nivelul visului, al
imaginaţiei autoarei? Va fi cititorul
prins într-un labirint al elementelor reale şi fantastice, la graniţa dintre a crede şi a nu crede? Noi
credem, la modul fericit, că da!
* Cronica a apărut în revista SPAȚII CULTURALE nr. 79/noiembrie-decembrie 2021
Tudor Cicu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu