doar așa îmi puteam imagina

doar așa îmi puteam imagina

 

mama și cu mine număram uneori stelele

îmi spunea: „vezi, unde ai să te încurci

și nu mai poți deșira ghemul lor,

acolo e sufletul tău”.

înseamnă că lucrurile stau rău cu mine

îmi spuneam în gând.

îi arătam din ochi, mamei, doar că mi s-a făcut frig

nu înțelegeam pe atunci

comportarea păsărilor și copacilor

care nu cereau nimănui o haină în plus.

odată, când a venit tata m-am uitat după el

prin fereastră

nu înțelegeam cum de acceptă ploaia și vântul

acolo pe câmpia lipsită de copaci și păsări

fiindcă doar atât îmi puteam imagina.

chiar mă bucuram cu adevărat

când desfăcea traista cum deschidea portița

scotea un pumn de grăunțe

și le arunca hulubilor de pe coama casei.

în ciuda faptului că era seară

nici stelele de pe cer nu se repezeau să le ciugulească

așteptau ca și câinele nostru îmbătrânit de așteptare

pe prag

să descâlcesc ghemul acela încurcat;

cum mai apoi o să mă cuprindă surprinzător mirarea

și odată cu scârțâitul portiței

i-aș fi strigat mamei:

„ce rară fericire e sufletul călător printre stele !”.