scrisoare-ntârziată de pe front

 

scrisoare-ntârziată de pe front

 

De sus îndreaptă Domnul, ocheanul (presupun)

Spre-ntreaga omenire prinsă-ntr-un „dans” nebun.

„Ce chin să fii doar om...”, spunea un vechi tribun,

Lui Mircea Eliade, Cioran-ul bun român.

Cum Tolstoi invocase numai război și pace

De-o horă tot învârtem, aici de-un timp încoace.

În vreme ce la cobză un menestrel sadea

Balade lângă cruce, celor căzuți grăia.

Cum Doamne, nu ne-ncearcă Neculce și pe noi

C-un zaiafet ca-n cronici și lăutari de soi?

Și-acel nebun frumos, desprins din corifei

Ca mama apărându-și la sân copilul ei,

Fănuș, dansând cu lupii pe Dunărea-nghețată

Ne-a strâns din Cuțarida lui Barbu, laolaltă

La nunta mangafalei din Cana Galilei.

...Și unde din tranșee, sub arme și imperii

Trimite-această carte, bunelul, din Siberii.